• Eugen Stan a abuzat sexual 18 persoane, inclusiv copii
  • MAI a stabilit că Eugen Stan a fost protejat de șefi
  • Eugen Stan va fi protejat în penitenciar

20 de ani de închisoare, pedeapsă definitivă pentru fostul polițist Eugen Stan. El a făcut numai puțin de 18 victime, însă a fost prins de colegii lui doar după ce imagini cu ultimul caz au fost făcute publice. Doi frați, o fetiță de 5 ani și fratele ei, de 9 ani, au fost agresați de fostul polițist, în ianuarie 2018, în liftul blocului în care locuiau. Eugen Stan va avea parte de un tratament special în penitenciar.

Sorin Dumitrașcu, Lider Sindicat Penitenciare: „Va fi într-o cameră cu din ăștia ca el, cu același tip de infracțiuni sau care nu îl pot agresa cumva, nu îl pot victimiza. Sunt șanse serioase pentru că ceilalți deținuți nu tolerează genul acesta de infracțiuni. Atunci există un risc mare. De fapt, pe toți de genul acesta îi protejăm. În cazul pedofili, oameni care au deținut funcție de autoritate, e o măsură legală, o măsură prevăzută în lege, asta se întâmplă deja și în alte cazuri, nu e ceva nemaivăzut.”

Cazul polițistului pedofil a ridicat la vremea respectivă întrebarea dacă nu cumva acesta a fost protejat de colegi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pe lângă ancheta care l-a vizat pe Eugen Stan, a existat și o verificare internă în Ministerul de Interne. Iar concluziile au fost cât se poate de grave: 18 comisari șefi și agenți șefi din Poliția Româna l-ar fi protejat pe Eugen Stan. Iar unul dintre cei vizați era chiar fostul șef al Poliției Române, Bogdan Despescu , în prezent, secretar de stat în MAI. Nimeni nu a fost însă pus sub acuzare. Totul s-a încheiat cu demiteri urmate de numiri în alte funcții. Asta deși ancheta MAI vorbea despre cum Eugen Stan a fost protejat de superiori. Ieri, președintele Iohannis a promulgat legea care majorează pedepsele pentru astfel de infracțiuni. În plus, în astfel de cazuri, nu mai există prescripție, adică autorii pot răspunde în fața legii indiferent cât timp a trecut de la faptă.