- De astăzi, vaccinarea a devenit obligatorie în Italia pentru mai multe categorii de angajați.
- Profesorii, personalul din școli, dar și militarii, polițiștii și angajații serviciilor de salvare sunt obligați să se vaccineze.
- Angajații din sistemul sanitar, obligați să se vaccineze încă din aprilie, vor trebui să facă doza booster.
Una dintre primele țări care a introdus vaccinarea obligatorie pentru personalul medical, Italia, a extins obligativitatea vaccinării și pentru angajații din educație, administrație, poliție, armată și servicii de urgență.
Decizia, luată de Guvernul de la Roma încă de la finalul lunii noiembrie, a intrat astăzi în vigoare, iar angajații care vor refuza vaccinarea vor avea salariile suspendate. Mai mult, cei care se prezintă la locul de muncă fără să fie vaccinați vor risca amenzi între 600 și 1.500 de euro.
Din 6 decembrie, autoritățile au înăsprit restricțiile pentru nevaccinați, în sensul în care accesul în restaurante, baruri, cinematografe, la spectatole sau pe stadioane este permis numai celor care prezintă Super Green Pass-ul, care atestă vaccinarea cu schema completă sau trecerea prin boală în ultimele șase luni.
Măsurile, în vigoare până pe 15 ianuarie, stabilesc și că accesul în mijloace de transport sau la locul de muncă pentru categoriile de persoane ce nu sunt obligate să se vaccineze se face în baza certificatului verde clasic, care poate obținut și în baza unui test negativ. Amenda pentru lipsa documentului în autobuze sau metrou este cuprinsă între 400 și 1.000 de euro.
În Italia, rata de vaccinare cu schema completă a ajuns la 73,5%, iar de mâine va începe și vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 12 ani.