VIDEO. Liviu Dragnea, primul mesaj după eliberare: PSD a devenit un partid de operetă, condus de oameni lași. Mă consider deținut politic

Liviu Dragnea a întrebat unde este Irina Tănase când a ieșit pe poartea închisorii, apoi a vorbit cu jurnaliștii prezenți la fața locului. În acest timp, câteva zeci de oameni îi scandau numele fostului președinte PSD.

Declarațiile făcute de Liviu Dragnea după eliberarea din Penitenciarul Rahova:

„A fost o perioadă de doi ani și două luni de chin și suferință, abuzuri și umilință.

Cea mai mare parte a populației a înțeles astăzi de ce a trebuit să ajung aici. Eu când am plecat, România era o țară prosperă, cu venituri mari, o țară în care era speranța, exista viitor.

Astăzi este o dictatură feroce, este afectată serios libertatea de exprimare, este amanetat viitorul României cu astfel de datorii.

Eu mă consider deținut politic, pentru că am intrat nevinovat. Mi s-a cerut insistent, în ultimele luni, la instanță, când se judeca eliberarea, să-mi recunosc vinovăția, ceea ce eu n-am acceptat, pentru că se dorea să se valideze acest dosar.

Din păcate nu există opoziție, PSD a devenit un partid de operetă, condus de oameni lași.

Cred că judecătorii din Giurgiu au avut curaj.

Voi munci la firma fiului meu. În politică voi intra dacă o să găsesc răspuns la două întrebări: dacă mai am cu cine și dacă mai am pentru cine.

Praf, (PSD, n.red.) un partid fără personalitate.

Da, am slăbit.

Faptele sunt inexistente.

Dosarul ăla e o rușine (întrebat dacă se mai întoarce la închisoare).

DNA-ul să-i ancheteze pe cei care jefuiesc țara, asta trebuie să facă DNA-ul.

Copiii și Irina (i-au lipsit, n.red.)

Nu știu dacă voi înființa un partid. PSD? Nu mai e partid. Este în buzunarele SRI-ului. Li se dă voie doar să vorbească la meteo.

Vreau să le mulțumesc zecilor de mii de români care mi-au trimis scrisori și care au pus mesaje pe contul de Facebook al lui Codrin. Toate scrisorile sunt scanate și cu acordul lor o să le public.”

Liviu Dragnea, declarații după ce a ajuns acasă

Liviu Dragnea a făcut declarații și după ce a ajuns acasă la iubita lui, Irina Tănase.

„Urmează în primul rând niște investigații de sănătate”, a spus el, întrebat dacă urmează o nuntă sau un copil.

„Cred că e nevoie de o reparație capitală, pentru că dreptul meu la sănătate a fost călcat în picioare și nu numai al meu, ci drepturile tuturor celor care trăiesc în penitenciar”, a mai spus el.

Exit mobile version