Regatul Unit nu îl extrădează pe Puiu Popoviciu. Britanicii au decis că sentința din România nu este corectă

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a câştigat la Înalta Curte a Regatului Unit apelul la decizia de extrădare în România. Decizia este definitivă şi spune că Puiu Popoviciu nu a avut parte de o judecată corectă la noi în ţară. Puiu Popoviciu a fost condamnat în România la 7 ani de închisoare cu executare în dosarul „Ferma Băneasa”.

Mai exact, Gabriel „Puiu“ Popoviciu a primit sentinţa, pe 2 august 2017, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 7 ani închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, în dosarul „Băneasa“.

În momentul în care justitia din România a dat sentinţa, Puiu Popoviciu era în Marea Britanie şi s-a predat, însotit de avocat, ofiţerilor de la London Metropolitan Police. Ulterior, el a fost eliberat pe o cauţiune de 200.000 de euro.

Cum au evoluat procesele în România şi Marea Britanie

În prima instanţă, Popoviciu a fost condamnat de judecătorul Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel Bucureşti – care între timp a ieşit la pensie – la 9 ani de închisoare cu executare în dosarul privind înstrăinarea frauduloasă a terenului de 220 de hectare din Băneasa, care au aparţinut Universităţii de Agronomie şi pe care se află acum Mall Băneasa, Ikea şi Ambasada SUA.

După sentinţă, Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) l-a cercetat pe judecătorul Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel Bucureşti pentru abuz în serviciu şi represiune nedreaptă pentru modul în care a soluţionat dosarul.

Ulterior, Înalta Curte a confirmat decizia lui Tudoran, însă i-a scăzut pedeapsa lui Popoviciu la 7 ani de închisoare.

În vara lui 2019, o instanţă de la Londra a decis extrădarea lui Popoviciu în România, însă omul de afaceri a formulat apel la Înalta Curte a Regatului Unit. 

Pe 28 ianuarie 2021, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a avut o întâlnire cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Andrew Noble. Discuţiile s-au axat pe soluţionarea mandatelor europene de arestare emise pe numele lui Gabriel Aurel Popoviciu şi Bogdan Alexander Adamescu.

Audierile în apelul lui Popoviciu au început în martie 2021, iar astăzi a venit decizia finală a instanţei supreme din Regatul Unit. Înalta Curte a Regatului Unit a hotărât că judecată din România nu a fost corectă. Preşedintele completului a fost Lord Holroyde, cel care a decis extrădarea lui Alexander Adamescu.

Cronologie – pe scurt

Exit mobile version