Avocatul Poporului îi cere premierului Florin Cîţu să explice de ce 20 de hotărâri emise în 2021 de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) nu sunt publicate în Monitorul Oficial, amintind că aceasta este condiţie obligatorie pentru intrarea în vigoare.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu că niciuna din cele 20 de hotărâri ale CNSU din acest an nu a fost publicată în Montorul Oficial. Însă, în timp ce hotărârile 1-11 şi 15-20 au fost publicate pe site-urile oficiale, hotărârile 12, 13 şi 14 nu sunt nici măcar pe site-urile oficiale.

Se poate reţine o încălcare a prevederilor art. 31 din Constituţie privind dreptul la informaţie şi a celorlalte dispoziţii legale incidente”, spune Avocatul Poporului, Renate Weber, într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Florin Cîţu şi CNSU.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Potrivit Avocatului Poporului, deşi conform legii publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, „am constatat că hotărârile adoptate de CNSU de la începutul acestui an şi până în prezent, având ca obiect starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat regimul publicităţii actului normativ”.

Avocatul Poporului atrage atenţia că publicarea în Monitorul Oficial este obligatorie pentru intrarea în vigoare a unui act normativ şi că astfel se asigură accesul publicului la conţinutul ei.

Vă rugăm să ne comunicaţi motivele de fapt şi de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 şi până în prezent nu au respectat condiţia publicării în Monitorul Oficial şi, pe de altă parte, anumite hotărâri adoptate tot în acest an de CNSU nu au fost adoptate nici pe site-urile gov.ro şi stirioficiale.ro”, le solicită Avocatul Poporului, Renate Wever, premierului şi reprezentanţilor CNSU.