• Două fetițe de 6 și 14 ani au fost spulberate de o mașină care a ajuns, sâmbătă, pe trotuar, după ce a lovit un stâlp
  • Fetița de 6 ani a murit înainte de a ajunge la spital, iar cea de 14 ani la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, înainte ca medicii să intre cu ea în sala de operație
  • Luni, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, însă magistrații de la Judecătoria Sector 2 au decis să o plaseze sub control judicar pentru 60 de zile

Femeia de la volanul mașinii care a lovit un stâlp, apoi a fost proiectată în gardul unui imobil unde a omorât două fete, în Sectorul 2, a fost pusă sub control judiciar. Ea este suspectată de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Luni, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, însă magistrații de la Judecătoria Sector 2 au decis să o plaseze sub control judicar pentru 60 de zile.

Decizia nu este definitivă, dar este executorie.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ RAISI A MURIT
NOU TERMINAL PE AEROPORTUL ORADEA
OZEMPIC E OUT
CUM STĂM LA ECONOMIE?

„Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului”, anunță sursa citată.

Două fetițe de 6 și 14 ani au fost spulberate de o mașină care a ajuns, sâmbătă, pe trotuar, după ce a lovit un stâlp, pe strada Mențiunii din Sectorul 2 al Capitalei. Fetița de 6 ani a murit înainte de a ajunge la spital, iar cea de 14 ani la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, înainte ca medicii să intre cu ea în sala de operație.