• Gabriela Baltag, membru CSM, a fost prinsă în tragedia de la Balş
  • Anchetele penale pentru incendiile din spitale durează foarte mult
  • În tragedia de la Piatra Neamţ, nici acum nu este terminată investigaţia
  • În dosarul Colectiv nu există decizii definitive

Chiar şi vârfurile Justiţiei au fost prinse de flamă în explozia de la Matei Balş. 12 oameni au pierit până acum şi nici garanţii independenţei Justiţiei nu ştiu în ce spital din România ai fi mai în siguranţă. Victor Alistar, membru CSM, a vorbit cu Sorina Matei în emisiunea OFF/ ON The Record despre acest subiect.

  • Sorina Matei: Dumneavoastră, în acest moment, în ce spital din Romania v-aţi duce să vă internaţi şi să aveţi garanţia că nu săriţi în aer?
  • Victor Alistar: Îmi este greu să vă răspund la întrebarea asta, nu ştiu, nu pot să am o garanţie

Tragediile din spitalele româneşti de stat nu sunt noi, dar aşa cum ai văzut, ele continuă.

  • Sorina Matei: De ce vin atât de greu răspunsurile de la Justiţie?
  • Victor Alistar: Pentru că sistemul este prost organizat, pentru că în mare parte lumea îşi conservă propriul mod de funcţionare fără niciun fel de stimuli externi..acest sistem de autonomizare face ca Justiţie să nu fie un serviciu public decat pe hârtie
  • Victor Alistar: Întotdeauna se caută o variantă în care statul să nu fie culpabilizat. Am sa va dau exemplul pe un dosar incheiat…Giulesti. Cine a raspuns? Era o sumă întreagă de responsabilităţi. Ministeriale, manageriale, acolo erau nişte note transmise de conducerea spitalului ministerului Sănătăţii exact pe lucrurile pe care dacă ar fi fost soluţionate nu s-ar fi întâmplat tragedia.În final, din punct de vedere al adevărul judiciar, al hotărârilor judecătoreşti responsabilă a fost doar 1 persoană care n-a fost vigilentă în timpul serviciului ei…adică asistenta.

Statul evită să-şi asume responsabilităţi. Pentru că în cazul tragediilor se poate vorbi de drepturi civile şi de despăgubiri foarte mari.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

„Este clar că acolo este o disfuncţie crasă de sistem. Nu respectă avizele. Pe de altă parte, poţi să închizi spitalele dacă nu respectă avizele? Nu. Pentru că nu ai unde să tratezi populaţia care are dreptul constituţional la asistenţă de sănătate. Este un cerc vicios în care discutăm despre incapacitatea administratorului public. Noi nu avem antrepenoriat public. Nici în domeniu, nici în justitie”, a punctat Victor Alistar, în emisiunea Sorinei Matei.