• Celine Dion este bolnavă: a fost lovită de SPR, un sindrom rar.
  • Sindromul persoanei rigide este o tulburare neurologică și autoimună progresivă care afectează creierul și măduva spinării.
  • Biletele achiziționate pentru cele patruzeci și două de concerte anulate vor fi rambursate.

Celine Dion a anulat toate concertele din 2023 și 2024 din turneul mondial „Courage” din cauza luptei ei continue cu o tulburare neurologică rară numită Sindromul persoanei rigide cu care a fost diagnosticată anul trecut. Concertele fuseseră reprogramate din 2022, scrie The Independent.

„Cu dezamăgire extraordinară trebuie să anunțăm astăzi anularea turneului mondial Courage”, a scris artista într-o postare pe rețelele de socializare. „Îmi pare atât de rău că vă dezamăgesc pe toți încă o dată. Muncesc foarte mult pentru a mă reface, dar turneele pot fi foarte dificile chiar și atunci când ești 100% sănătos. Nu este corect față de voi să continui să amân spectacolele și, deși mi se rupe inima când fac asta, cel mai bine este să anulăm totul acum până când sunt cu adevărat gata să mă întorc din nou pe scenă. Vreau să știți cu toții, nu renunț… și abia aștept să vă revăd! – Celine” .

Celine Dion anulează toate concertele din 2023 și 2024

View this post on Instagram

A post shared by Céline Dion (@celinedion)

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Ce spun medicii despre boala artistei

,,Este o boală devastatoare. În medie, din cauza a cât de rară este, la începutul bolii, poate imita o mulțime de alte afecțiuni. Este nevoie de aproximativ șapte ani pentru ca oamenii să fie diagnosticați – de la debutul simptomelor până la diagnosticul real.” , a explicat doctorul Newsome.

Medicul a mai explicat că unele dintre simptomele cheie ale SPS includ rigiditate musculară extremă, rigiditate și spasme dureroase.

,,Cei care au această boală se pot  prezenta la clinică cu trunchiul axial și mușchii destul de rigizi, pot avea tensiune în picioare… au spasme îngrozitoare în orice mușchi din corp. Este destul de dureros”, a continuat medicul.

Această boală lovește, predominant, femeile

Mai mult, femeile sunt predominant afectate de acest diagnostic.

,,Se pare că este vorba de adulți, de la mijlocul sau mai târziu în vârstă, și tinde să fie o predominanță feminină. Din punct de vedere al dereglementării imunologice de bază care se întâmplă, suntem puțin în urmă în ceea ce privește înțelegerea a ceea ce se întâmplă la pacienți”, a mais pus medicul.

Biletele achiziționate pentru cele patruzeci și două de concerte anulate vor fi rambursate.

Celine Dion a susținut 52 dintre concertele turneului „Courage” , care a fost lansat în septembrie 2019, înainte de a fi amânat din cauza pandemiei. Nu a mai susținut niciun concert de atunci, din cauza stării sale de sănătate.

La finalul anului 2022, Céline Dion a dezvăluit pe contul său de Instagram că suferă de o tulburare neurologică foarte rară şi experimentează episoade repetate de spasme musculare dureroase.

Maladia afectează doar o persoană dintr-un milion, iar dacă nu este tratată, boala poate să evolueze spre dificultăţi în deplasare şi să aibă un impact semnificativ asupra capacităţii unei persoane de a efectua activităţi zilnice de rutină.

Citește și

FOTO|VIDEO. Smiley și Gina Pistol au spus „Da“: primele fotografii de la nuntă

Twitter s-ar putea închide în Europa: Elon Musk nu este de acord cu codul UE împotriva „dezinformării online”

VIDEO. Erdogan se adresează susținătorilor opoziției: „Victoria noastră va fi victoria întregii țări”