• Yasmeen Lari a reușit să obțină cea mai importantă distincție oferită de Institutul Regal al Arhitecților Britanici (RIBA), Medalia de Aur Regală.
  • Lari este descrisă de RIBA ca pe o persoană care aduce o schimbare importantă în Pakistan prin munca sa orientată către problemele sociale.
  • Distincția este autorizată personal de monarhul britanic, iar premiul din acest an este primul care poartă semnătura regelui Charles al III-lea.

Yasmeen Lari, cunoscută pe plan internațional ca prima femeie arhitect din Pakistan, a reușit să obțină cea mai importantă distincție oferită de Institutul Regal al Arhitecților Britanici (RIBA), Medalia de Aur Regală.

Lari este descrisă de RIBA ca pe o persoană care aduce o schimbare importantă în Pakistan prin munca sa orientată către problemele sociale. Ea creează locuințe accesibile și ecologice pentru persoanele marginalizate din țară, cum ar fi cele care trăiesc sub pragul sărăciei și comunitățile strămutate de dezastrele naturale.

Yasmeen Lari a primit Medalia Regală de Aur pentru eforturile sale în promovarea construcțiilor ecologice pentru oamenii care au fost mutați din casele lor.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

Distincția este autorizată personal de monarhul britanic, iar premiul din acest an este primul care poartă semnătura regelui Charles al III-lea.

Am fost atât de surprinsă să aud această veste și, bineînțeles, total încântată.” a declarat Lari.

Nu și-a imaginat niciodată că, în timp ce se concentra asupra celor mai marginalizați oameni din țara sa și se aventura pe căi neexplorate, ar putea fi luată în considerare pentru cea mai înaltă onoare în profesia sa de arhitect.

Potrivit afirmațiilor ei pentru CNN, premiul reflectă faptul că tinerii profesioniști sunt tot mai conștienți de problemele globale importante, precum inegalitatea, lipsa de adăpost și schimbările climatice, și că doresc să ia măsuri pentru a crea o lume mai bună și mai echitabilă.

Mantra zero emisii de carbon, zero deșeuri”

Lari s-a născut în Pakistan în 1941 și a studiat la Oxford. În 1964, s-a întors în Pakistan și a fondat Lari Associates, o firmă de arhitectură care a proiectat clădiri impresionante pentru mai multe instituții guvernamentale. Cu toate acestea, a început să se simtă din ce în ce mai vinovată din cauza utilizării excesive de beton și oțel în proiectele sale și a hotărât să lucreze acum după o mantră de ,,costuri reduse, zero emisii de carbon, zero deșeuri” .

De la „pensionarea” sa din 2000, Lari s-a concentrat exclusiv pe activități umanitare, care i-au adus recunoaștere internațională; în 2020, ea a declarat pentru The Guardian că nu este doar dreptul elitei să aibă un design bun” .

În urma inundațiilor devastatoare de anul trecut din Pakistan, sute de adăposturi prefabricate din bambus ale lui Lari, care pot fi ridicate de o echipă de șase sau șapte persoane în doar câteva ore, au fost create pentru cei aflați în nevoie din materiale de proveniență locală și la un cost de doar 25.000 de rupii pakistaneze (108 dolari) fiecare.

Simon Allford, președintele RIBA, a exprimat că Lari a demonstrat cum arhitectura poate îmbunătăți viețile oamenilor. Ea a abordat provocările cu imaginație și creativitate, realizând proiecte accesibile care satisfac nevoi reale și, uneori, urgente.

Lari a declarat pentru CNN Style că arhitectura nu înseamnă doar folosirea cărămizilor și a mortarului, ci și o modalitate de a sprijini construirea comunității.

Citește și

STUDIU. Cu ce sunt câinii de la Cernobîl diferiți de ceilalți? Descoperirile oamenilor de știință demonstrează detaliile care îi diferențiază

FOTO. Google Maps a făcut o actualizare a dezastrului din orașul ucrainean Mariupol. Cum arată după bombardamente
 Recep Tayyip Erdogan s-a îmbolnăvit și își suspendă campania electorală. Ce anunț a făcut președintele turc