• Podiumul a fost completat de Olanda și Danemarca, iar locul patru a fost ocupat de Franța.
  • A 11-a ediție a Campionatului Mondial de Degustare de Vinuri pentru Amatori a fost organizată la Château Sainte-Roseline, în Provence.
  • Julia Scavo, Valentin Ceafalau, Horia Hasnas, Cosmin Udrea și Radu Rizescu (antrenor) au reprezentat România la competiție.

România e campioană mondială la degustat de vinuri. La Campionatului Mondial de Degustare de Vinuri pentru Amatori, organizat de Revue du Vin de France, degustătorii români au obținut locul întâi.

33 de țări de pe 5 continente s-au luptat pentru titlul. Echipele au avut de identificat corect soiul de struguri, țara de origine, recolta, producătorul și denumirea, pentru 12 dintre cele mai cunoscute vinuri din lume.

Julia Scavo, Valentin Ceafalau, Horia Hasnas, Cosmin Udrea și Radu Rizescu (antrenor) au reprezentat România la competiție și au obținut 108 puncte, cu un punct mai mult decât echipa de pe locul doi, echipa olandeză. Danemarca a completat podiumul cu 95 de puncte. Franța a terminat pe locul patru (90 de puncte), urmată de Spania (90 de puncte) pe locul cinci.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK
BRITANICII CAUTĂ PROFESORI ÎN ROMÂNIA

Citește și: