STUDIU. Cei care dorm cu șosete nu sunt văzuți ca fiind de încredere. Cuplurile ajung să se despartă din acest motiv

Șosetele în pat împart lumea în două… în special, cuplurile. Cei care poartă șosete când dorm nu sunt văzuți ca fiind oameni de încredere, arată o anchetă făcută de Wall Street Journal. Courtney Laggner, un manager de marketing, adoarme cu ambele șosete, dar pe timpul nopții rămâne intenționat cu una singură. Soțul ei o consideră nebună și spune că nu mai suportă să găsească mereu șosete în pat.

Alții consideră că doar psihopații fac asta. Sean McMahon, un lucrător comercial din Florida spune că i-a fost frică de colegul de cameră pentru că purta șosete când dormea. Concluzia a tras-o după ce a văzut un film în care personajul principal, un criminal, nu dormea fără acestea.

Fix de la picioare reci ți se trage somnul prost

Cercetătorii spun că e bine să porți șosete când dormi pentru că asta ajută la scăderea temperaturii corpului deci și la un somn mai bun. Un studiu publicat în Journal of  Physiological Anthropology a constatat că bărbații tineri au dormit cu o jumătate de oră mai mult și s-au trezit mai puțin obosiți atunci când au purtat șosete. Dacă la unii sunt motiv de ceartă, pentru alții pot fi o binecuvântare. Dr. Michael Breus, psiholog clinician și specialist în somn, spune că a prescris metoda șosetelor cuplurilor cu probleme de compatibilitate cu somnul.

Citește și

Exit mobile version