• Terasele ar putea fi redeschise luni, 18 mai
  • Parlamentul a decis ca terasele să se deschidă pe timpul stării de alertă
  • Guvernul nu susţine măsura şi voia ca terasele să rămână închise cel puţin până în iunie

Nu mai ai mult de așteptat. Terasele barurilor şi restaurantelor vor putea funcţiona pe perioada stării de alertă, așa cum se arată în proiectul de lege. Totuşi, doar de luni încolo va fi posibil, atunci când noua lege va intra în vigoare.

Până atunci, există câteva condiții de respectat. Proprietarii trebuie să se pună la punct cu măsurile de protecţie sanitară, însă documentul adoptat de Parlament nu oferă detalii suplimentare despre aceste măsuri. 

Inițial, Guvernul propusese ca terasele să rămână închise, cu excepţia celor care oferă servicii de tip livrare, drive-in, room service, cel puţin până la 1 iunie, în contradicție cu decizia Parlamentului.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Astfel, planul Executivului ar putea fi dat peste cap dacă preşedintele Iohannis va promulga legea aprobată miercuri de Camera Deputaţilor.

Sursă foto: Flaviu Buboi/Mediafax Foto