• O companie a greșit când a concediat un electrician pentru că a băut în timpul serviciului, a decis un tribunal spaniol.
  • „Alcoolul nu a afectat performanțele electricianului și gestul de demitere a fost discriminatoriu.”
  • Instanța a mai spus că bărbatul a băut aproape exclusiv în timpul pauzelor din timpul zilei de lucru.

Un tribunal spaniol a decis că o companie a greşit atunci când a concediat un electrician care ar fi băut mai mult de trei litri de bere într-o singură zi, deoarece nu a dovedit că acest consum l-a lăsat ,,în stare de ebrietate, intoxicaţie alcoolică sau beţie” şi nu ar fi fost capabil să îşi facă treaba, scrie The Guardian.

Înalta Curte din regiunea sud-estică Murcia a considerat că firma de electricitate nu a oferit motive suficiente pentru concedierea bărbatului, deşi acesta fusese văzut în timp ce consuma bere, vin şi coniac la prânz. Prin urmare, justiţia a ordonat ca firma să îl reangajeze pe muncitorul concediat sau să îi plătească 47.000 de euro drept despăgubiri. De asemenea, Curtea a constatat că societatea nu a ţinut cont de efectul pe care vara toridă din Murcia l-ar fi putut avea asupra consumului de alcool al bărbatului.

Bărbatul, care lucra pentru companie de 27 de ani, a fost concediat în septembrie 2021, după ce un detectiv particular angajat de patronii săi l-a urmărit – pe el şi pe duba companiei – pe parcursul a câtorva zile din luna iulie a acelui an.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Potrivit scrisorii de concediere, la data de 5 iulie, bărbatul şi unul dintre colegii săi au fost observaţi oprindu-se la un bar la ora 8:27 – deşi detectivul nu a precizat dacă ceea ce au consumat acolo era o băutură alcoolică. La prânz, în aceaşi zi, cei doi au cumpărat o pâine, nişte alimente, patru cutii de bere San Miguel şi o sticlă de un litru de bere Estrella de Levante. Mai târziu, în aceeaşi după-amiază, bărbatul a fost văzut în timp ce consuma o altă cutie cu bere. Puţin înainte de ora 18.30, a fost văzut cumpărând şi consumând o altă cutie cu bere înainte de a se întoarce la baza companiei din Murcia pentru a lăsa acolo furgoneta.

Două săptămâni mai târziu, el şi doi colegi au fost văzuţi bând în total şapte litri de bere în intervalul cuprins între jumătatea dimineţii şi sfârşitul pauzei de masă. Mai târziu în aceeaşi zi, bărbatul a fost văzut bând două cutii de 330 ml de Heineken după care a băut o altă cutie cu bere şi s-a întors la birourile companiei.

Şase zile mai târziu, bărbatul a fost văzut consumând o sticlă cu bere de 330 ml înainte de prânz, înainte de a bea trei pahare cu vin roşu la masă, urmate de o doză de coniac de tescovină.

Scrisoarea îl informa pe bărbat că a fost concediat pentru ,,consumul repetat şi excesiv de alcool în timpul programului de lucru, ceea ce a pus în pericol bunăstarea sa fizică şi a colegilor săi de muncă”, atât la locul de muncă, cât şi la volanul vehiculului companiei.

Cu toate acestea, instanţa a considerat că acţiunile companiei sunt nefondate.

,,În niciun moment detectivul particular nu a făcut menţiuni cu privire la semnele de stare de ebrietate sau dezechilibrări în ceea ce priveşte mersul bărbatului” , a declarat Curtea în hotărârea sa.

,,Nu există nicio dovadă – documentară, de specialitate sau de martor – care să demonstreze fără echivoc că bărbatul se afla sub efectul alcoolului şi că era în stare de ebrietate, de intoxicaţie sau de beţie” , a menţionat instanţa.

,,Nici nu s-a dovedit, nici măcar circumstanţial, că facultăţile sale fizice şi mintale erau reduse sau diminuate în timpul îndeplinirii sarcinilor sale de electrician şi nici că ar fi fost împiedicat de această stare atunci când a condus furgoneta companiei la sfârşitul zilei de lucru” , a constatat judecătorul.

Instanţa a mai spus că bărbatul a băut aproape exclusiv în timpul pauzelor din timpul zilei de lucru şi că el şi colegii săi au băut împreună – ,,într-un mod sănătos sau nu” – atunci când mâncau şi trebuiau să-şi „ia băuturi răcoritoare” . Cum nu a fost posibil să se determine cât de multă bere consumase bărbatul şi cât de multă consumaseră colegii săi, este dificil să se evalueze dacă bărbatul a depăşit limita de alcoolemie pentru a conduce. În orice caz, nu a existat nimic care să sugereze că munca sa ar fi fost afectată, a arătat instanţa.

,,Un alt factor care trebuie avut în vedere este că faptele s-au petrecut în luna iulie, în Murcia şi Cartagena, unde trebuie luate în considerare condiţiile climatice şi obiceiurile geografice” , a adăugat Curtea de Apel.

Citește și

FOTO. Noi fotografii cu Prințul Louis, care sărbătorește cinci ani, au fost făcute publice de Casa Regală a Marii Britanii

Meghan Markle vorbește despre încoronarea regelui Charles al III-lea. Ce a transmis ducesa

Elon Musk îi răspunde lui Stephen King: „Am donat 100 milioane Ucrainei, tu cât ai donat?”