- Un raport recent Bloomberg vorbește despre cum s-au înființat startup-uri inovatoare care oferă programe scumpe pentru a îmbunătăți „healthspan-ul”.
- Criticii le privesc ca pe niște escrocherii foarte bine ambalate, menite să profite de dorința oamenilor de a trăi mai mult și mai bine.
- La Viavi, un club exclusivist din Londra, costul pentru primul an de membru este de aproximativ 28.000 de dolari, iar taxele anuale ulterioare sunt în jur de 17.000 de dolari.
Unde merg milionarii? La cluburile exclusiviste de „health-span”. Promit nu doar o viață mai lungă, ci și mai sănătoasă.
Un raport recent Bloomberg vorbește despre cum s-au înființat startup-uri inovatoare care oferă programe scumpe pentru a îmbunătăți „healthspan-ul”. Adică perioada din viață în care ne bucurăm de sănătate.
Unii spun că este o escrocherie bine ambalată pentru cei bogați, în timp ce alții cred că știința din spatele acestor practici este de încredere.
Pot aceste programe să combată îmbătrânirea?
Există o dezbatere destul de aprinsă în jurul acestor cluburi de „health-span”. Pe de o parte, susținătorii lor afirmă că există o bază științifică de încredere în spatele procedurilor și intervențiilor oferite, cum ar fi testele genetice, monitorizarea biomarkerilor sau planurile personalizate de sănătate.
Pe de altă parte, criticii le privesc ca pe niște escrocherii foarte bine ambalate, menite să profite de dorința oamenilor de a trăi mai mult și mai bine. Asta în contextul în care taxele pentru a deveni membru în astfel de cluburi sunt exorbitante și inaccesibile pentru majoritatea oamenilor.
Care sunt cluburile de healthspan la care merg milionarii
De exemplu, la Viavi, un club exclusivist din Londra, costul pentru primul an de membru este de aproximativ 28.000 de dolari, iar taxele anuale ulterioare sunt în jur de 17.000 de dolari. Viavi, oferă neurofeedback pentru a evalua și ajusta activitatea cerebrală. Aceste proceduri pot include scanări cerebrale pentru a detecta eventuale anomalii și recomandări pentru îmbunătățirea sănătății cognitive.
Un alt club este Continuum din New York, unde taxa de inițiere de 10.000 de dolari și apoi 10.000 de dolari lunar pentru acces nelimitat la fizioterapeuți, masaje speciale și tratamente senolitice care au ca scop eliminarea celulelor care nu mai funcționează corespunzător din corp.
Aceste sume sunt prohibitive pentru majoritatea oamenilor și ridică întrebări legate de cât de multe dintre aceste servicii sunt cu adevărat necesare, și dacă este doar o metodă de a capitaliza pe dorințele celor bogați de a-și prelungi tinerețea. Aceste programe au costurile ridicate, accesibilitatea limitată. Asta sugerează că ele sunt mai degrabă un lux decât o necesitate, cel puțin în forma lor actuală.