- Când alegem un program, să fim flexibili și să modificăm ceea ce nu merge bine.
- E recomandat să rezervăm 3% din zi pentru exerciții fizice, ceea ce reduce multe riscuri.
- Trezirea în fiecare zi la aceeași oră ajută creierul și corpul să se regenereze.
Probabil vrei să trăiești mult și sănătos, dar ești bombardat zi de zi de experți și influenceri. Îți impun regimuri sofisticate și te amenință că dacă nu le respecți, va veni apocalipsa peste tine. De fapt, lucrurile sunt mult mai simple. Îți poți apăra organismul cu câteva măsuri simple, și nu pățești nimic dacă le modifici din mers.
Advertisment
Trebuie să începem imediat cu flotări și fără dulciuri?
Trebuie să ne hotărâm de ce vrem să facem mișcare, de ce vrem să facem exerciții, de ce vrem să trăim mai mult. De exemplu, sunt unele cupluri sau familii unde bunicii vor să se joace mai mult timp sau mai intens cu nepoții. Sau nu ne simțim bine, am devenit obezi și vrem să slăbim. Fiecare situație necesită un alt program, un alt tratament și trebuie să ne conformăm acestui plan.
Al doilea pas presupune să fim realiști și flexibili. Realiști în sensul în care să fim conștienți de starea organismului și să ne punem ținte realiste. Nu foarte dure, pentru că atunci vom deveni frustrați. Trebuie să fim și flexibili. Dacă vedem că țintele nu se modifică așa cum ne-am propus, atunci trebuie să le modificăm în așa fel încât să nu fie un stres și o frustrare.
Recomandări
Dincolo de mișcare și somn ce recomandă specialiștii?
Specialiștii spun că nu trebuie să mistificăm aceste execiții fizice, dar ce puțin 3% din timpul nostru zilnic să îl alocăm lor. Chiar dacă nu avem timp pentru altceva, 3% din timpul nostru zilnic să îl petrecem cu mișcare, să facem plimbări, să facem execiții prin casă. Somnul este extrem de important. În general, se recomandă șapte ore de somn continuu pe noapte. Trebuie să încercăm să ne trezim în fiecare zi la aceeași oră, pentru că astfel organismul intră într-un ritm.
Este important să ținem ședințe de relaxare, să ne așezăm într-un colț întunecos sau semi-luminos și să închidem ochii, să încercăm să ne relaxăm, să eliminăm toate gândurile negre, tot stresul din ziua respectivă. Mindfulness-ul este cel puțin la fel de important pentru a ne lungi viața și a trăi sănătos ca și exercițiile fizice.
Citește și
- The Rolling Stones lucrează la un nou album în studiourile Metropolis din Londra. Piesele sunt înregistrate de membrii originali
- Elevii de la profilul real au susținut astăzi proba de Matematică la Bacalaureat. Cătălin Ciupală, profesor: „Un elev silitor, care a învățat, nu are niciun fel de probleme”
- A doua zi de Bacalaureat s-a încheiat cu proba la Istorie pentru absolvenții de la profilul uman. Corneliu Riegler, profesor: „Fiecare cerință a avut o dublă posibilitate de rezolvare”