- M.A.I. și Poliția Română sunt foarte active pe Facebook
- Peste 1 milion de români urmăresc cele două conturi
- Intervențiile polițiștilor sunt povestite în amănunt
Polițiștii din Iași au escortat o femeie gravidă în toiul nopții la spital. Întâmplarea a fost povestită cu lux de amănunte pe pagina de Facebook a MAI.
Femeia din Pașcani intrată în travaliu a fost condusă cu viteză de soț către maternitatea din Iași. Pe drum au fost opriți de poliția rutieră. Impresionați de durerile femeii, agenții au decis să-i escorteze mașina până la spital.
E ultima întâmplare care a atras zeci de mii de likes și share pe paginile poliției. În ultima perioadă am aflat că un polițist i-a curățat luneta unui șofer la semafor sau că doi polițiști s-au bătut cu bulgări de zăpadă cu niște copii. Niciun cuvânt despre celebra ziua Z a fostului ministru Marcel Vela, de exemplu. Peste 600 de percheziții ale polițiștilor despre care nu mai știm nimic.