• Meteorologii au actualizat joi prognoza specială emisă pentru Bucureşti.
  • Până duminică, după-amiezele vor fi ploioase.
  • Temperaturile scad de la 27 de grade Celsius la 23.

În intervalul joi – duminică, mai ales în cursul după-amiezelor vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în București, anunță ANM.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 5…10 l/mp și izolat posibil peste 15…20 l/mp, potrivit prognozei meteo.

Temperaturile maxime vor fi în general de 25…27 de grade Celsius, iar cele minime de 13…16 grade Celsius, anunță meteorologii.

Recomandări

CA ÎNTRE PRIME DOAMNE
EFECTUL „SWIFT” BATE JOCURILE OLIMPICE
ANGELINA JOLIE, ACUZATĂ CĂ I-A ÎNDEPĂRTAT PE COPII DE BRAD PITT
PROTESTE LA EUROVISION
GRETA THUNBERG SE ALĂTURĂ PROTESTELOR
ZELENSKI DEMITE PE BANDĂ RULANTĂ

Duminică (13 iunie), valorile termice vor fi în scădere astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade Celsius.