• Vara lui 2023 a înregistrat cele mai ridicate temperaturi medii globale măsurate vreodată.
  • Valuri de căldură, secetă, inundaţii şi incendii au lovit Asia, Europa și America de Nord.
  • António Guterres: Iulie a fost cea mai caldă lună din istorie, cu august aflându-se pe locul al doilea.

Căldură extremă, secetă, inundaţii şi incendii. Așa arată raportul dramatic despre vremea din vara aceasta. „Colapsul climatic a început”, spune şeful ONU, António Guterres. Datele sunt îngrijorătoare. Iulia a fost cea mai fierbinte lună din istorie, iar august 2023 este pe locul doi. Mările lumii se supraîncălzesc.

Laura Bonciu, activist de mediu, a vorbit la Știrile Aleph News despre problema încălzirii globale: „Avem soluții de redresare. În primul rând este vorba de restaurarea naturii în care este șansa noastră ca umanitate să ne prezervăm ecosistemele funcționale care au propriile mecanisme pentru a lupta împotriva crizei climatice: aici vorbim de pădurile virgine,  vorbim de ecosisteme întregi care trebuie protejate”.

„Un alt lucru extrem de important pe care îl cerem atât noi ca organizație cât și tinerii din întreaga lume este renunțarea la combustibilii fosili care sunt responsabili pentru 86% din toate emisiile de carbon care sunt cele care ne aduc în acest haos climatic. Trebuie să ne gândim la soluții care implică un o tranziție rapidă, echitabilă și justă către un sistem energetic eficient universal bazat pe energie regenerabilă”, a mai adăugat Laura Bonciu.

Recomandări

ISRAELUL EXTINDE OPERAȚIUNEA ÎN RAFAH
CIOLACU IA MĂSURI ANTI-SHRINKFLAȚIE
A8 FACE PROGRESE
ÎNCEPE CAMPANIA ELECTORALĂ
COMPANIILE RESIMT SCĂDERI DUPĂ PANDEMIE
PROFESORII VOR LUCRA CU A.I.

Citește și: