• În momentul de față, Satul Olimpic nu are aer condiționat.
  • Comitetul de organizare vrea să reducă amprenta carbon.
  • Pentru public sunt instalate fântâni și zone de umbră.

Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris încep pe 26 iulie. Pregătirile sunt în plină desfăşurare şi agită organizatorii şi autorităţile locale. În plus, o nouă provocare se află în fruntea listei: anticiparea riscului unui val de căldură.

Un studiu arată că Parisul s-ar putea sufoca în timpul Jocurilor Olimpice. Potrivit cercetătorilor, un val de căldură mai puternic decât cel din 2003, când peste 20.000 de francezi au murit de căldură, ar putea lovi ţara în această perioadă: Sunt posibile temperaturi care să depăşească recordul din 2003 cu aproximativ 4°C” în regiunea pariziană.

Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021 au fost cele mai călduroase înregistrate după 1952, dar s-au desfăşurat fără spectatori din cauza pandemiei Covid-19. Organizatorii Jocurilor ne asigură că riscul unui val de căldură a fost „bine identificat” „încă de la lansarea candidaturii”.

Paris 2024 şi-a stabilit ca obiectiv reducerea la jumătate a amprentei de carbon faţă de ediţiile precedente. Prin urmare, s-a decis să nu se instaleze aer condiţionat în camerele Satului Olimpic. Un „sistem specific de supraveghere în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Paris 2024″ este pus în aplicare, „indiferent de vigilenţa meteorologică emisă de Météo France”.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
CINE-I „DI VINĂ”?
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

Personalul şi voluntarii vor împărţi sticle de apă, în ciuda angajamentului de a nu folosi plastic de unică folosinţă în timpul Jocurilor Olimpice. Primăria Parisului a precizat că 175 de fântâni vor fi amplasate în spaţiile publice, inclusiv sisteme de pulverizare. Pentru siturile care găzduiesc festivităţi şi ceremonii, „integrarea sistemelor de umbrire şi de răcire este inclusă în caietul de sarcini”.

Zonele din jurul locurilor de desfăşurare a competiţiilor vor fi dotate cu fântâni iar „traseul spectatorilor a fost conceput pentru a reduce la minimum timpii de aşteptare la soare”. Vor fi amenajate adăposturi de protecţie. Pentru evenimentele în sală, unele spaţii sunt deja dotate cu aer condiţionat, altele vor fi climatizate pe durata Jocurilor.

Citește și