Alexandru Rafila propune schimbări radicale în controlul și calitatea serviciilor din centrele de îngrijire: „De multe ori controlăm hârtii, în loc să controlăm evidențe”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat luni că ​Direcția de Sănătate Publică Ilfov, al cărei director a demisionat după dezvăluirile șocante privind „azilele groazei”, a constatat „abateri minore” la căminele groazei.

Potrivit ministrului, „de multe ori controlăm hârtii, în loc să controlăm evidențe și cred că lucrul cel mai important este să vedem cum sunt îngrijiți în mod efectiv pacienții care se află în astfel de centre”.

Ministrul spune că legislația ar trebui modificată astfel încât „calitatea serviciilor acordate acestor persoane să poată fi verificabilă”. Pentru a stabili standardele necesare, Rafila promite că va lucra cu repezentanți de la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

„Împreună cu colegii de la ANMCS, o să-i invităm la Ministerul Sănătății, astfel încât să avem și câteva standarde minimale de îngrijire a pacienților în aceste centre, iar aceste standarde să nu fie bifate pe hârtie ci constatate la fața locului”, a arătat oficialul în conferința de presă de la sediul Ministerului Sănătății.

„Abaterile constatate de DSP la căminele groazei au fost minore, spune Ministrul Sănătății”, Alexandru Rafila

Întrebat de jurnaliști „cât de minore” au fost aceste abateri constatate de DSP Ilfov
în centrele pentru vârstnici, Rafila a spus că el a văzut „doar niște rapoarte. Îți reamintesc,
directorul ​Direcției de Sănătate Publică Ilfov a demisionat luni în urma dezvăluirilor din ultimele zile.”

Ministrul spune că legislația ar trebui modificată astfel încât „calitatea serviciilor acordate acestor persoane să poată fi verificabilă”. Pentru a stabili standardele necesare, Rafila promite că va lucra cu repezentanți de la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

Citește și:

Exit mobile version