Ce se întâmplă cu profesorii care au apucat să se programeze pe platformă: mai pot beneficia de prioritizare?

De azi, începe vaccinarea prioritară a profesorilor. Procedura are loc în centre special amenajate pentru ei.

Startul s-a dat la ora 12, pentru că până atunci, profesorii au fost la cursuri. În Timiș spre exemplu, sunt așteptați aproape 5.000 de angajați din sistem. Cei mai mulți au fost programați direct pe platformă. Sunt însă peste 700 care s-au înscris prin Inspectoratul Școlar.

Profesorii care au apucat să se programeze pe platformă pot beneficia de prioritizare. Dacă își doresc, își anulează programarea făcută deja și anunță ISJ-ul, care îi înscrie pe o listă care apoi e trimisă către DSP. Și astfel, se vaccinează la aceste centre amenajate special pentru ei. Dacă nu vor, atunci așteaptă data la care au fost deja programați.


Începând din martie, se vor putea programa și cei cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Însă, doar dacă sunt în evidențe cu boli cronice. Ei vor primi vaccinul Pfizer, singurul aprobat pentru persoane de peste 16 ani.

Fluxuri de vaccinare pentru profesori

Situația vaccinării în România

Exit mobile version