- Vaccinul anti-COVID ar putea fi asemănător cu cele antigripale, care se administrează în fiecare an, spune Alex Gorsky
- Oficialii din domeniul sănătății trebuie să urmărească în permanență noile variante ale virusului, astfel încât oamenii de știință să poată produce vaccinuri pentru a le combate, spun experții din domeniul medical
- J&J a anunțat că a cerut o autorizație de utilizare de urgență pentru vaccinul său împotriva coronavirusului
Directorul executiv al Johnson&Johnson, Alex Gorsky, spune că este posibil ca oamenii să fie nevoiți să se vaccineze împotriva COVID-19 anual, la fel ca vaccinurile gripale sezoniere, scrie CNBC.
„Din păcate, pe măsură ce [virusul] se răspândește, acesta poate suferi mutații”, a declarat Alex Gorsky, la CNBC.
„De fiecare dată când apare o nouă tulpină, aceasta poate avea un impact asupra capacității tratamentului, dar și în cazul anticorpilor asigurați de vaccin”, a mai spus Gorsky.
Oficialii din domeniul sănătății și experții în boli infecțioase au spus că există o mare probabilitate ca COVID-19 să devină o boală endemică, dar se va manifesta la niveluri mai scăzute decât este acum.
Oficialii din domeniul sănătății trebuie să urmărească în permanență noile variante ale virusului, astfel încât oamenii de știință să poată produce vaccinuri pentru a le combate, spun experții din domeniul medical.
Afirmația lui Gorsky a venit în contextul în care Johnson&Johnson a anunțat că a cerut o autorizație de utilizare de urgență pentru vaccinul său împotriva coronavirusului. Spre deosebire de vaccinurile Pfizer și Moderna, care necesită două doze administrate la un interval de circa trei, patru săptămâni, vaccinul Johnson&Johnson se administrează într-o singură doză.
Oficialii americani anticipează că autorizarea vaccinului Johnson&Johnson ar putea avea loc încă din această lună.