- CNCAV: După rapel, pacientul a fost supravegheat conform procedurilor timp de 15 minute, perioadă în care starea sa de sănătate a fost bună.
- CNCAV: Deteriorarea stării pacientului este cauzată de progresia bolilor cronice de fond dezechilibrate anterior vaccinării.
După verificările Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) în cazul pacientului hemodializat care a dezvoltat o reacție severă post-vaccinare s-a concluzionat că asocierea cu vaccinarea reprezintă doar o coincidență.
CNCAV a transmis, despre pacientul de 64 de ani, cu reacție severă după ce a primit a doua doză de vaccin Pfizer că Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) au făcut verificări.
„Potrivit datelor puse la dispoziție de DSPMB, este vorba despre un pacient în vârstă de 64 de ani, cu multiple boli cronice, aflat în procedură de dializă cronică, căruia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer (Comirnaty), la data de 26 ianuarie a.c., iar doza a II-a, în ziua de 16 februarie a.c., la un centru de vaccinare deschis în proximitatea cabinetului în care făcea dializă. După rapel, pacientul a fost supravegheat conform procedurilor timp de 15 minute, perioadă în care starea sa de sănătate a fost bună. Ulterior, acesta s-a deplasat într-un corp alăturat al clădirii centrului de vaccinare pentru efectuarea ședinței de hemodializă. Înainte de începerea procedurii, pacientul prezenta o stare generală bună, cu ușoară dispnee și tensiune arterială crescută, simptomatologie asociată cu afecțiunile preexistente”, spun cei de la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Deși starea pacientului era cea descrisă, s-a decis începerea procedurii de hemodializă, însă în timpul acesteia, starea generală a pacientului s-a agravat.
Atunci, echipa medicală a intervenit de urgență, l-a stabilizat și a solicitat transportul de urgență a pacientului la Spitalul Clinic de Urgență București.
„În prezent, starea de sănătate a pacientului este stabilă, conform informațiilor transmise, fiind atent monitorizat de cadrele medicale de specialitate din Secția Anestezie – Terapie Intensivă (ATI). Pe baza informațiilor puse la dispoziție până în prezent, se concluzionează că deteriorarea stării pacientului este cauzată de progresia bolilor cronice de fond dezechilibrate anterior vaccinării. Astfel, asocierea cu vaccinarea reprezintă un eveniment coincident”, precizează reprezentanții CNCAV.