• Constatin Ifteme este medic veterinar şi a povestit prin ce a trecut, ca bolnav de Covid, în spitatele din România
  • „Se pot întâmpla tragedii. Vedeţi tragedia Caracal, vedeţi tragedia acum, mai recent, la Piatra Neamţ”
  • „O parte din uşile de incendiu erau legate cu lanţuri”, a spus despre spitalul modular din Chitila
  • A fost internat şi la „Matei Balş”. Situţia pe care a întâlnit-o acolo o defineşte în câteva cuvinte: „E ca la război”

Imaginile de la camera de gardă de la Matei Balş arată cum zeci de pacienţi aşteaptă ore în şir să se elibereze un pat ca să poată fi internaţi sau transferaţi într-un spital în care mai pot fi trataţi.

Constatin Ifteme este medic veterinar şi este autorul imaginilor. Atunci când simptomele sale au început să se agraveze, a sunat la salvare.

„Iniţial am sunat la 112 o dată, apoi am sunat de pe un alt telefon, nu mi-au răspuns la niciun apel. M-au sunat, într-adevăr, la 20 de minute, dar gândiţi-vă că 112 nu este doar pentru ambulanţă, este pentru un accident, este pentru pompieri, Smurd. Dacă 20 de minute nu răspunzi, se pot întâmpla tragedii. Vedeţi tragedia Caracal, vedeţi tragedia acum, mai recent, la Piatra Neamţ”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Spitalul modular de la Chitila este un adevărat coşmar

Iniţial, Constantin Ifteme nu a ajuns la Matei Balş, ci la spitalul modular de la Chitila, unde ajung majoritatea celor din Bucureşti care sună la ambulanţă. Doar că la spitalul modular bolnavii nu primesc tratament, sunt doar investigaţi. Iar investigaţiile se fac dimineaţa, dacă ajungi nopatea acolo, nu faci decât să aştepţi în frig până începe programul.

„Nu m-am întâlnit cu niciun medic, doar semnezi formularistici, aproximativ 30-40 de pagini. Nu poţi să îl numeşti spital. E un ambulator pentru imagistică şi pentru analize. Eu medicul, am stat cinci şase ore acolo şi nu l-am văzut, am vorbit la telefon în momentul în care m-am hotărât să plec. Gândiţi-vă într-o astfel de hală, unde totul e înconjurat de cartoane, dacă s-ar propaga un incendiu acolo, ar fi o tragedie. O parte din uşile de incendiu erau legate cu lanţuri”.

La „Matei Balş” este „ca la război”

Constantin Ifteme a ajuns acasă, dar, pentru că tot nu se simţea bine, a sunat a doua zi din nou la salvare. De data asta a ajuns la Matei Balş, de unde a şi transmis imaginile. A stat o zi întreagă la camera de gardă, ca să primească rezultatele radiografiilor şi spune că, deşi a mers la spital pentru că nu se simţea bine, starea lui era printre cele mai bune, de la cameră de gardă. A încercat, cât me mult a putut, să îi ajute pe medicii de acolo.

„Ceea ce aţi văzut sunt holurile camerei de gardă. Nu e un salon. Medicii sunt foarte puţini, sunt doi cred, cinci-şase asistenţi, nu au cum să facă faţă la atâţia pacienţi, în condiţiile în care salvările vin încontinuu. O parte dintre ele le redirecţionează către alte spitale, rămân fără oxigen, nu au necesarul de oxigen, poate rămân câte jumătate de oră-o oră pacienţii fără oxigen, e ca la război acolo. Eu am încercat chiar să mă mobilizez, să ajut, erau bătrâni care nu vedeau să scrie datele în acel consimţământ de GDPR. Mişcându-se, le mai cădeau furtunele de la oxigen. Eu sunt medic veterinar şi am ceva pregătire şi am experienţă pe partea asta şi chiar medicii umani şi asistenţii mi-au mulţumit că i-am ajutat”.

„Trebuie tras un semnal de alarmă”

Medicul îţi spune că, dacă si simptome de Covid-19 cel mai bine ar fi să ai testul RT-PCR înainte de ajunge la spital. Spitalele nu pot introduce în circuitul Covid-19 bolnavii şi, uneori, până vine rezultatul testului şi îngrijirile necesare, poate dura o zi.

„Trebuie tras un semnal de alarmă. Toate spitalele unde sunt pacienţi Covid cred că sunt în aceeaşi situaţie. Sistemul este mai mult decât supra-aglomerat, este în colaps”, a mai spus Constantin Ifteme.

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!