În premieră mondială, un implant cerebral inovator tratează epilepsia și tulburarea obsesiv-compulsivă

Amber Pearson este cea care beneficiază de primul implant cerebral din lume care poate trata două afecțiuni: epilepsia și tulburarea obsesiv-compulsivă. Povestea face ceva mai puțină vâlvă decât primul cip introdus în creierul omului, dar este la fel de interesantă

Amber era obsedată să-și spele mâinile încontinuu și uite că a găsit, cu ajutorul acestui cip, calea de oprire. Implantul nu doar că a diminuat crizele epileptice, ci i-a schimbat și viața. Conceptul nu mai e o noutate, dar în cazul lui Amber, stimularea creierului a redus crizele epileptice și a furnizat și o soluție inovatoare și pentru TOC. Procedura, inițiată la Oregon Health and Science University din Portland, a impus o colaborare între Amber și medici. A fost expusă la stres, iar markerii electrici au fost înregistrați pentru a izola activitatea creierului asociată cu TOC.

Sunt 2,5 milioane de americani care suferă de TOC, iar aceste cipuri sunt o mare speranță pentru ei. Pentru Amber Pearson, opt luni de așteptare după procedură au adus o tranziție semnificativă. Ritualurile zilnice, care cândva durau ore, s-au redus la un control gestionabil de 30 de minute. Frica de contaminare și obsesiile au dispărut, ridicând nivelul de fericire și libertate în viața ei, după ani de limitare și teamă.

Citește și:

Exit mobile version