• Masca devine obligatorie în tot judeţul Cluj, începând de sâmbătă, 8 august, potrivit deciziei de miercuri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
  • Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Mureş a decis, vineri, ca toate persoanele care au mai mult de cinci ani, aflate în locurile publice aglomerate, să poarte mască.
  • Măsurile sunt valabile pe toată durata stării de alertă

Masca devine obligatorie în tot judeţul Cluj, începând de sâmbătă, 8 august, potrivit deciziei de miercuri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

Potrivit CJSU Cluj, începând cu data de 8 august, ora 00.00, pe întreg teritoriul judeţului Cluj, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie.

Masca devine obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani şi trebuie să acopere nasul şi gura.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Aceasta se va purta la întruniri culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment organizate în spaţii publice deschise, în zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje şi adunări cu caracter religios.

Masca se va purta toată ziua, indiferent de oră, pe toată durata stării de alertă, potrivit CJSU Cluj.

Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Mureş a decis, vineri, ca toate persoanele care au mai mult de cinci ani, aflate în locurile publice aglomerate, să poarte mască. Măsura intră în vigoare de sâmbătă.

„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat astăzi (vineri – n.red.) o hotărâre care instituie obligativitatea purtării măştii în anumite locaţii exterioare de pe raza judeţului Mureş. Sunt măsuri gândite pentru siguranţa noastră, a tuturor. Îi îndemn pe mureşeni să facă echipă cu autorităţile, să acţionăm unitar şi să respectăm cu toţii legea. Sunt convinsă să aceste măsuri vor contribui la ţinerea sub control a situaţiei epidemiologice din judeţ”, a declarant prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel.

Astfel, persoanele prezente în pieţele agroalimentare, pieţe auto, bazaruri şi târguri de pe teritoriul judeţului Mureş, vor fi obligate să poarte masca, începând de sâmbătă, de la ora 00.00.