• Când vorbim cu mască, suntem greu înţeleşi
  • E bine să vorbim mai rar şi să creştem volumul vocii
  • Răzvan Cherecheş: Masca e un obstacol în calea vorbirii

Când ţii masca pe faţă, eşti greu înţeles şi nici nu auzi bine. Trebuie să faci un efort şi să rosteşti clar şi răspicat cuvintele ca la dicţie sau cum face preşedintele Iohannis. Răzvan Cherecheş, profesor de sănătate publică la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj, îţi mai dă câteva ponturi.

Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică: „Masca constituie un obstacol în calea vorbirii. Cu masca acoperindu-ne gura e mai greu de transmis sunetul şi atunci câteva reguli de bun simţ ar fi ca toată lumea să vorbească putin mai tare, să pronunţe mai bine consoanele de la începutul şi sfârşitul cuvintelor, acelea sunt cele care se pierd exemplu: „COVID”, chiar cu riscul să sune pedantic sau să sune exagerat, dar claritatea trebuie să fie criteriul principal şi dacă cel din faţă pare confuz şi nu înţelege, nu trebuie să repetăm aceeaşi propoziţie spusă la fel, dar mai tare, ci să interpretăm diferit. În loc să spunem COVID, să zicem infecţia dată de Sars-CoV-2, ca şi cum ai explica pentru cineva care nu înţelege limba română.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT