• Morga Spitalului Victor Babeş din Timişoara are 5 locuri
  • Spitalul a încheiat un contract cu o firmă de pompe funebre, pentru depozitarea decedaţilor
  • Preţul este de 81.000 de lei, pentru transportul şi depozitarea a 150 de pacienţi decedaţi

De la debutul pandemiei de coronavirus în ţara noastră, în judeţul Timiş au murit 338 de persoane, cele mai multe dintre ele, la Spitalul Victor Babeş.

Morga unităţii sanitare are două locuri pentru pacienţii cu COVD şi trei pentru pacienţii non-COVID.

În aceste condiţii, managerul spitalului a externalizat serviciul de depozitare a cadavrelor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

“Cel mai mult am avut până acum într-un weekend, 10 decese. Imaginaţi-vă 10 decese puse pe două locuri. De la acest fenomen am luat această decizie. Am încheiat un contract cu o firmă de pompe funebresă ne ajute cu transportul şi să ne ajute să depozităm decedaţii. Am luat această decizie pentru a asigura condiţii decente, ca aparţinătorii să îşi ia trupurile neînsufleţite”, a explicat managerul Spitalului Victor Babeş din Timişoara, Cristian Oancea.

Contractul, încheiat cu SC Casa Funerară Octavian şi Adi SRL, este valabil pentru perioada 09.11.2020 – 31.12.2020.

Conform contractului publicat pe SICAP, preţul este de 81.000 de lei şi include transportul şi depozitarea, pentru 24 de ore, a 150 de persoane decedate.

Mai exact, pacienţii decedaţi sunt ridicaţi de la spital şi tranportaţi într-un TIR frigorific, pe stadionul CFR, de unde sunt luaţi de aparţinători.

“Am avut cazuri în care aparţinătorii erau carantinaţi, fiind pozitivi şi nu puteau să ridice trupurile neînsufleţite şi atunci s-a luat această decizie tocmai pentru a decongestiona şi a oferi o soluţie civilizată. Când avem un volum mare de decedaţi nu putem să-i punem pe jos, trebuie să ne comportăm civilizat şi decent şi să avem totuşi un spirit ecumenic”, a mai spus Oancea, pentru Aleph News.