- Din cei peste 7.000 de respondenți, aproape 4.000 nu sunt de acord cu pașaportul verde
- Alți 2.300 au răspuns „DA”
- 600 sunt de părere că ar trebui ca liderii să mai aștepte luarea unei decizii
Sunt multe destinații care te așteaptă, dar știi că vacanțele sunt mai greu de atins anul acesta. Unii dintre liderii Europei vor să introducă un pașaport de vaccinare.
Mediafax și-a întrebat cititorii dacă sunt de acord cu acest document.
Din cei peste 7.000 de respondenți, aproape 4.000 nu sunt de acord. Alți 2.300 au răspuns „DA”, iar 600 sunt de părere că ar trebui ca liderii să mai aștepte luarea unei decizii.
Sunteți de acord cu pașaportul verde? – a fost întrebarea adresată de Mediafax. Iată rezultatul sondajului:
- 32,79% – DA
- 56,35% – NU
- 8,49% – Ar trebui să mai așteptăm
- 2,37% – Nu știu
Liderii țărilor care se bazează pe turism, vor un astfel de pașaport. Dar, în Marea Britanie, 200.000 de locuitori au semnat o petiție prin care cer renunțarea la o astfel de idee. Ei consider că documentele ar restricționa drepturile celor care nu vor să se vaccineze.
Beneficiile unui astfel de pașaport
Am putea călători fără a mai sta în carantină. Am putea avea acees la restaurante și evenimente sportive și culturale. Totuși, discuțiile liderilori europeni nu îi vizează doar pe cei vaccinați. Ar primi un astfel de document și cei care au un test PCR negativ pe care l-au făcut recent.