STUDIU. Bărbații, mai afectați de bullying-ul la locul de muncă decât femeile. Cum oprim fenomenul?

Bărbății sunt mai afectați de bullying-ul la locul de muncă decât femeile. Este concluzia unui studiu făcut de Kangbuk Samsung Hospital pe 12.000 de persoane între 19 și 65 de ani, efectuat într-un interval de 3 ani. Studiul a avut ca scop de evalua nivelul de depresie al participanților și dacă au fost victime ale bullying-ului.

Cercetătorii au descoperit o corelare între bullying-ul la serviciu și depresia în funcție de gen.

Specialiștii nu numai că reconfirmă relația dintre hărțuirea la locul de muncă și depresie, dar afirmă și faptul că bărbații sunt mult mai afectați decât femeile.

De ce sunt bărbații cei mai afectați de acest fenomen?

Cristina Constantin, psihoterapeut: „Femeile sunt mai inteligente emoțional prin natura lor; femeile au dezvoltat, mai ales, capacitatea aceasta de evitare a conflictului, să evite suferința, mai ales gratuită. Acest bullying la care se referă, de fapt, articolul, cred că este un mobbing. Bullying-ul este, mai degrabă, un abuz fizic. Probabil că bărbații resimt la un nivel mai mare acest fenomen pentru că încă nu există sufficient de multă educație, în sensul de a încuraja bărbații să vorbească despre sentimente. Bărbații sunt provideri, pun accent pe a face și mai puțin pe a simți. Și atunci, depresia, în cazul lor, este mai intensă.”

Cum ar trebui stopat bullying-ul la locul de muncă?

„Să nu se considere că este ceva normal. Noi simțim, și ca fete și ca băieți, să aducem în față acest fenomen. Să se adreseze conducerii în cazul în care ne confruntăm cu așa ceva. Victima este aleasă întâmplător, iar aceste comportamente sunt problemele conducerii”, a declarat Cristina Constantin, psihoterapeut, la Aleph News.

Citește și

Exit mobile version