Studiu clinic efectuat pe 600 de pacienţi: cât de eficient e Remdesivir în tratarea COVID-19

Potrivit unui studiu clinic, citat de Reuters, starea pacienţilor cu forme medii ale bolii s-a îmbunătăţit după un tratament de cinci zile cu Remdesivir, însă perioada de spitalizare nu s-a redus în mod semnificativ. În cazul unui tratament de 10 zile nu s-a observat vreun beneficiu substanţial.

Medicamentul produs de compania americană Gilead Sciences este folosit de medici în lupta împotriva noului coronavirus.

Studiul clinic a fost efectuat pe 600 de pacienţi şi a fost publicat de Journal of the American Medical Association.

Compania Gilead a cerut autorizarea în mod oficial a Remdesivir.

Pe de altă parte, OMS nu mai recomandă folosirea de Kaletra şi hidroxiclorochină în tratarea COVID-19, astfel că Remdesivir poate rămâne singura modalitate prin care pacienţii pot fi trataţi.

Exit mobile version