• Simona Halep a mai fost înfrântă în cariera ei de sportivă, dar atunci, toate aceste înfrângeri a putut să le întoarcă în victorii. Și eu și tu, care ești în fața noastră, ai trăit momente de victorie, de câștig, ți-ai uitat propriile eșecuri, trăind alături de Simona.
  • Te-ai gândit vreun minut la Simona, cât de mult ar conta pentru ea să îi scrii, să îi dai un telefon, să îi dai un mesaj?
  • Ți-ai luat prietenii să te duci în fața casei Simonei Halep sau oriunde, în Piața Universității și să îi mulțumești acestei fete? Mai ai timp.

Simona Halep a primit o suspendare de 4 ani pentru dopaj – lovitura decisivă pentru cea mai bună româncă din tenis. Luna asta Halep implineste 32 de ani.

Halep nu și-a revenit după decizia horror: „Sunt șocată. Nu m-am dopat niciodată și intr-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată”.

Și președintele Federatiei Române de Tenis, George Cosac o apără. El crede că Halep ori va veni să se bată pentru Top10, ori nu va mai reveni niciodată.

Recomandări

AUSTRIA NE VREA ÎN SCHENGEN
CEA MAI RAPIDĂ CITITOARE
CÂT ÎI COSTĂ RĂZBOIUL?
CE SE ALEGE DE GUVERN?
BASHAR FUGE LA MOSCOVA
PROTESTE ÎN DIASPORA

Au dezbătut subiectul la ȘTIU Hofi și Nemo, iar Adrian Sârbu le-a transmis un mesaj românilor care au trăit bucuriile victoriilor sportivei.

„Simona Halep a fost înfrântă pe nedrept. A fost înfrântă cu arbitrii. Nu a existat niciun fel de obiectivitate în această judecată. Simona Halep a mai fost înfrântă în cariera ei de sportivă, dar atunci, toate aceste înfrângeri a putut să le întoarcă în victorii. Și tu, eu, tu, care ești în fața noastră, ai trăit momente de victorie, de câștig, ți-ai uitat propriile eșecuri, trăind alături de Simona. Nu aș vrea să îți dau sfaturi sau sugestii, dar ți-aș pune o întrebare. Te-ai gândit vreun minut la fata asta, cât de mult ar conta pentru ea să îi scrii, să îi dai un telefon, să îi dai un mesaj? Nu te întreb dacă ți-ai luat galeria de antikosovari pe care nu o disprețuiesc – sunt cetățeni cu propria lor cultură și mâine-poimâine, dacă o să avem războiul ăsta, ăștia or să fie primii pe front, nu or să fugă – ți-ai luat prietenii să te duci în fața casei Simonei Halep sau oriunde, în Piața Universității și să îi mulțumești acestei fete? Mai ai timp”, spune Adrian Sârbu.

Citește și