• Mai sunt două luni până când începe Euro 2024.
  • E primul turneu la care participă și România în 8 ani. 
  • Giani Kiriță: „O să fiu la primul meci. Dacă mergem mai departe, probabil o să stau și la celelalte”.

Ești suporterul naționalei? Ei bine, ai ocazia să-i susții pe ai noștri de oriunde. Acum ai și noi tricouri pe care să le porti la meciurile cu Ucraina, Belgia si Slovacia. Și Giani Kiriță, fost internațional român, spune că vine la Euro.

„O să fiu la primul meci. Dacă mergem mai departe, probabil o să stau și la celelalte. Trebuie să facem un parcurs bun, eu zic, na, ca obiectiv, trebuie să-ți propui să ieși din grupă. Chiar dacă poate părea imposibil, cam astea-s obiectivele dacă vrei să ajungi undeva. Chiar râdeam cu Cristi Pulhac, el are 3 selecții, eu am vreo 4, bine, și la lotul de tineret, dar nu se compară cu absolut nimic sentimentul pe care îl ai atunci când joci pentru Echipa Națională, să reprezinți România”, a declarat Giani Kiriță.

„E bine pentru noi că ne-am calificat, e bine și pentru țară, e bine pentru fotbalul nostru, e bine pentru copiii care vin și vor să ajungă fotbaliști, pentru că Echipa Națională atrage foarte mulți copii și îi impulsionează să ajungă să aibă un idol, să ajungă și ei la Echipa Națională. E o provocare pentru noi și cred că e un răspuns la modul: dacă ne-am calificat, trebuie să arătăm mai departe că nu a fost la întâmplare. Și copiii au fost încântați de noile tricouri. Eric spune că pentru el, cea mai mare fericire a fost când tricolorii s-au calificat la Euro. Este cel mai frumos tricou posibil, este tricolorul nostru, și ne reprezintă pe noi ca țară, ca naționalitate, și pe oamenii noștri. O să-l port cu siguranță la Euro 2024. Când am văzut că ne-am calificat la Euro pe locul 1 în grupe, a fost o bucurie pe care n-am mai simțit-o niciodată pentru România”, a explicat Cristi Pulhac.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII

Citește și