• Mike Tyson și Roy Jones Jr. s-au duelat în Los Angeles.
  • „Iron Mike” a revenit în ring după 15 ani.
  • Partida dintre cei doi s-a încheiat la egalitate.

Mike Tyson (54 de ani) și Roy Jones Jr. (51 de ani), doi dintre pugiliștii emblematici ai planetei, s-au luptat, sâmbătă noapte, în Los Angeles, în cadrul unul meci demonstrativ. Partida s-a încheiat la egalitate, însă „Iron Mike” a fost cel care a dominat duelul. Punctajele finale au fost: 76-76, 79-73 în favoarea lui Tyson și 80-76 în favoarea lui Roy Jones Jr.

După meci, Mike Tyson a afirmat că victoria ar fi trebuit să-i revină, dar s-a mulțumit și cu o remiză. Cei doi mari pugiliști au dus la bun sfârșit opt runde, în ciuda vârstei lor.

„Mă doare totul. Îmi convine egalul. Omul ăsta e atât de puternic! Poate o mai facem o dată”, a declarat Jones Jr. la final.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

„Cred că am câștigat meciul, dar sunt mulțumit și cu egalul. De ce-l întrebați numai pe el cum se simte, de mine nu vă pasă?”, a spus și Tyson.

În urma acestui meci demonstrativ, Mike Tyson va primi 10 milioane de dolari, dar fostul mare campion a declarat încă de la început că toți banii vor fi donați în scopuri caritabile. Roy Jones Jr. va încasa un cec în valoare de 1 milion de dolari.