• Zlatan Ibrahimovic acuză EA Sports că îi folosesc imaginea în FIFA21 fără acordul lui
  • În FIFA21, Ibrahimovic are ratingul de 83
  • Ibrahimovic are o avere de 160 de milioane de euro

Zlatan Ibrahimovic s-a preocupat întotdeauna de imaginea sa, iar acum e foarte supărat pe EA Sports. Suedezul vrea să afle cine le-a dat dreptul să îi folosească imaginea în FIFA 21 şi a început să pună întrebări în mediul online.

Zlatan Ibrahimovic: „Cine le-a permis celor de la EA Sports să îmi folosească numele şi imaginea? FIFPro? Nu ştiu să fiu membru al FIFPro şi dacă sunt, am fost pus acolo fără să ştiu printr-o manevră ciudată. Eu cu siguranţă nu am permis ca nici FIFA, nici FIFPro să facă bani folosindu-se de mine”

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Fanii au glumit că e supărat că are viteza mică în FIFA, dar Ibrahimovic a mai adăugat apoi: „Cineva face bani cu numele meu şi imaginea mea fără o înţelegere, de atâţia ani. E timpul să investigăm.

Un reprezentant EA Sports România ne-a transmis într-un comunicat oficial următoarele:

„EA SPORTS FIFA este cel mai important joc video de fotbal din lume și, pentru a recrea anual o experiență pe cât posibil de autentică, colaborăm cu numeroase ligi, cluburi și persoane pentru a securiza drepturile de a recrea jucătorii de fotbal pe care îi includem în jocul nostru. Una dintre aceste colaborări de lungă durată este cea cu FIFPro, reprezentantul global al jucătorilor profesioniști de fotbal, care la rândul său are numeroase parteneriate cu o sumedenie de licențiatori în vederea negocierii unor acorduri menite să le ofere beneficii jucătorilor și sindicatelor de jucătorilor, întocmai din utilizarea imaginii lor.”