Aproape jumătate dintre români sunt mai stresați și nervoși în pandemie. Aplicația care vine în ajutor

Coronavirusul ne-a cam dat viaţa peste cap. Un studiu arată că peste 40% dintre români sunt mai trişti, mai nervoşi şi se simt mai singuri în pandemie.

Un tânăr de 27 de ani a făcut din asta o oportunitate de business şi a creat o aplicaţie care te ajută să lupţi împotriva depresiei. Aplicația se numește „I’m Fine”.

„Pot să-mi introduc stările şi să văd „ok, cum m-am simţit săptămâna trecută?”, spre exemplu.”

Daniel Barbu, co-fondator I’m Fine: „Ai un loc în care tu lucrezi la lucruri, introduci stările, arăţi cum te-ai mai simţit. Specialistul poate verifica, îţi poate da mai multe lucruri de făcut. Te poate ajuta mai mult şi între şedinţe. Nu veniţi, vă vedeţi o oră sau două, o dată la o săptămână sau la două şi după aceea gata, ne mai vedem peste încă o săptămână. De exemplu, dacă mi-e greu să dorm, pot să fac o discuţie despre insomnie şi să-mi explice nişte tehnici, ceea ce la 02:00 dimineaţa când chiar ai problema respectivă n-o să poată să-ţi răspundă nici psihoterapeutul la telefon sau orice altcineva. Dar ai acest instrument.”

Alana este unul dintre psihoterapeuţii care se folosesc de această aplicaţie pentru a ţine legătura cu clienţii săi pe care îi ajută să treacă peste momentele dificile din viaţa de zi cu zi. 

Alana Balteș, psiholog practicant în supervizare: „Eu cu pacientul respectiv păstrăm legătura. Eu pot să-i dau teme de casă, pot să-i programez şedinţe. Ţi se arată şi un grafic al propriei tale dispoziţii pe parcursul unei perioade de timp şi poţi să vezi cum ai evoluat. Posibil oarecum să fi devenit şi mai deprimaţi pentru că stăm mai mult în casă, nu mai putem face activităţile pe care înainte le făceam, multe dintre oportunitîţile pe care înainte le aveam acum sunt limitate.”

Aplicaţia are în reţea 115 terapeuţi prezenţi în 28 de oraşe din ţară. Iar cei peste 1.000 de utilizatori sunt încântaţi de rezultate.

Lucia, utilizator: Sunt pur şi simplu lucruri prin care trecem şi care îşi lasă amprenta într-un fel sau altul asupra noastră şi am ajuns într-un punct în care mi-am dat seama că am nevoie de o îndrumare. Am simţit că aplicaţia asta a venit în suportul terapiei. Terapia era principala care dădea rezultate, iar aplicaţia era cea care facilita cumva comunicarea între noi, datul temelor.” 

O şedinţă la terapie cu un specialist ne va costa între 60 şi 200 de lei. Aplicaţia I’m Fine, în care Daniel a investit alături de colaboratorii săi peste 100.000 de euro, e disponibilă de 6 luni în App Store şi Google Play. Lansarea oficială a aplicaţiei va fi făcută pe 18 ianurie, adică de Blue Monday, zi declarată cea mai depresivă din an.

Exit mobile version