Meta va introduce un asistent virtual cu inteligență artificială

În curând, nu vei mai știi dacă vorbești pe WhatsApp cu un om real. Meta a anunțat că va lansa un asistent cu inteligență artificială pe care îl va avea fiecare utilizator la un click distanță.

Cum funcționează?

Meta e serioasă când vine vorba despre implementarea chatboților cu AI pe rețelele sale, fie că vorbim de Facebook, Instagram sau WhatsApp. Vorbim acum despre ultima dintre ele și iată că următorul update al aplicației pentru iOS va aduce și un chatbot. Utilizatorii îl vor găsi în tab-ul Chats și va fi capabil să ofere informații în timp real prin intermediul motorului de căutare Bing. Pentru moment, chatboții de la Meta sunt disponibili doar în SUA însă nu va mai trece mult până la o lansare globală.

Însă vreau să-ți spun că deja găsești pe whatsapp boți cu AI, dacă știi unde să-i cauți. Am petrecut 2 zile într-un grup despre platforma Binance și am văzut tot felul de conversații ale unor boți care simulează limbajul uman și își oferă tot felul de ponturi pe domeniu. Desigur, dacă le spui că sunt roboți sau le pui întrebări, te scot din grup.

Ce concluzie am tras însă? Asistăm la next level în materie de marketing. Și nu va mai dura mult până vom vedea peste tot în online reclame generate cu ajutorul AI.

Citește și

Exit mobile version