- Compania DEEP printează 3D case subacvatice.
- Casele Sentinel ajung până la 200 de metri sub apă.
- 90% dintre ființele marine trăiesc la 200 de metri sub apă.
Până ne mută Musk pe marte, ne mută britanicii sub apă. Casele subacvatice sunt mai aproape decât credem – ne dovedește asta compania britanică DEEP care își propune ca în 4 ani să mute primii oameni de știință în ele. Casele subacvatice Sentinel sunt printate 3D, ajung până la 200 de metri sub apă, iar oamenii pot trăi în ele până la 28 de zile. Adâncimea de 200 de metri la care pot sta casele îi încântă pe cercetători pentru că acolo trăiesc 90% din ființele marine.
Casele Sentinel făcute de britanici sunt și autonome, modulare și reconfigurabile, ceea ce înseamnă că acestea pot să fie puse oriunde, pot fi mutate în orice moment și își produc singure energia de care au nevoie. Primul complex de locuințe subacvatice este destinat cercetătorilor, se află la 200 de metri sub apă și se poate trăi în el până la 28 de zile
Compania va dezvolta toate acestea pentru a strânge cât mai multe date cu privire la locuirea subacvatică în speranța de a construi în viitor și mai multe locuințe permanente sub apă. Planurile pentru complex au fost acreditate de către organizația DNV, specializată în monitorizarea noilor tehnologii subacvatice și în siguranța oamenilor implicați în astfel de proiecte.
„Sentinel” a fost gândit pentru a fi eficient în operațiunile subacvatice pe termen lung, astfel că poate fi mutat cu ușurință dintr-un loc în altul, este modular, autonom și reconfigurabil. Pentru că nu va avea un loc fix, complexul multifuncțional va putea fi ușor de adaptat în funcție de condiții și, în cazul unor situații de risc, poate fi recuperat cu ușurință din ocean.
Citește și:
- O zi lucrată de acasă reduce emisiile poluante cu doar 2%. Cum au fost monitorizați angajații din SUA
- Ciolacu are un plan fiscal riscant pentru a mulțumi UE, dar îi nemulțumește pe antreprenori: vrea să reducă deficitul de la 5% la 3% cu 200 de taxe
- Cât mai contează bunele maniere? 21% dintre părinții din America cred că nu este important să fie ascultați de copii