Vacanța fără bagaje. Țările care te învață cum să îți lași valiza acasă

Deși ne-am obișnuit să luam cu noi în vacanța mai multe lucruri decât avem nevoie, destinațiile sustenabile și operatorii de turism progresivi îi sfătuiesc pe pasageri să împacheteze mai puțin.

Dacă facem asta, creăm mai puține emisii de carbon, ne reducem amprenta de călătorie și protejam natura.

O călătorie sustenabilă începe de acasă. Iată câteva destinații care îți fac vacanța mai ușoara, dar și bagajul.

Japonia

În direcția unei industrii aviatice mai durabile, Japan Airlines a lansat recent un program pilot care le oferă călătorilor din străinătate posibilitatea de a închiria în avans hainele pentru șederea lor în țară. Astfel, nu mai e nevoie să împachetezi decât lenjeria intimă și periuța de dinți.

Alpii

Pe închiriat merg și stațiunile de schi din Franța, Elveția și Austria. Stațiunile și companiile de închiriere îți dau posibilitatea să închiriezi echipamentul de schi, scrie BBC.

Iar pentru cei dornici să călătorească cu trenul sau cu alte mijloace de transport în comun, este deja un succes, de la Verbier, în Elveția, până în stațiunile din Austria, datorită unor servicii naționale precum SkiGala.

Dubrovnik

În timp ce Veneția a fost prima destinație suficient de îndrăzneață pentru a lua în considerare interzicerea valizelor cu rotile pentru a conserva mai bine străzile supraaglomerate ale orașului în 2014, Dubrovnik recomandă acum vizitatorilor să își lase bagajele cu rotile acasă.

Africa de Est

Cabanele de safari din parcurile naționale din Kenya, Tanzania și Uganda au o politică diferită de majoritatea vacanțelor.

Deși nu există o interdicție pentru anumite tipuri de bagaje, este recomandat să ai cat mai puține bagaje.

De multe ori nu vei reuși să treci de aeroport cu un bagaj voluminos.

Citește și:

Exit mobile version