• În ultima săptămână aproape 30 de curse au fost anulate și 350 de zboruri amânate.
  • Cele mai mari probleme se regăsesc la companii precum WizzAir, Tarom și Lufthansa.
  • Companiile aeriene spun că motivele sunt întârzierile echipajelor și dificultățile tehnice.

Este haos pe aeroporturile din toată țara. Zeci de curse au fost anulate și câteva sute amânate.
Vorbim în mare parte despre cursele companiei WizzAir, dar sunt curse şi de la Tarom sau Lufthansa care sunt în aceeaşi situaţie.

Train Bădulescu, consultant în turism: Pentru a preveni problemele de acest fel, pasagerii ar putea să apeleze cu încredere la agențile de turism

Nu vorbim despre un scenariu precum cel de la Blue Air, a declarat la Aleph News, consultantul în turism, Traian Bădulescu. „Anul acesta avem parte de numeroase întârzieri care pot porni de la o oră și care pot ajunge la o zi sau mai mult. Nu cred că vom avea parte de un scenariu Blue Air pentru că aceștia și-au încetat operațiunile, ci vorbim de companii care operează zboruri dar au întârzieri sau uneori chiar anulări. Într-adevăr în sezonul estival observăm un număr în creștere a întârzierilor și anulărilor de curse aeriene.”

 „În calitate de pasageri ai companiilor aeriene este important să ne cunoaștem drepturile și să înțelegem cum putem preveni astfel de probleme. În primul rând, este bine de știut că există un regulament al UE 261/2004, o reglementare creată pentru a proteja pasagerii care sunt afectați de zboruri anulate SAU întârziate. Conform acestui regulament, pasagerii pot fi despăgubiți între 200-600€ în funcție de circumstanțe.” a adăugat Traian Bădulescu.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

„Pentru a preveni problemele de acest fel, mai ales fiind o perioadă de vârf, sunt 20.000 de zboruri în același timp în toată lumea, pasagerii ar putea să apeleze cu încredere la agențile de turism pentru că oferă consultanță specializată cu experiență de ani de zile care pot oferi soluții eficiente. În plus, sunt disponibili mereu pentru asistență, răspund prompt la telefon și pot oferi alternative în situații de criză.” a spus consultantul în turism, Bădulescu.

Citește și