• Elevii nu vor reveni în bănci până pe 8 februarie. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că învățământul online va fi prelungit printr-o ordonanță de urgență.
  • Iar 340.000 de angajați din sistemul de învăţământ vor să se vaccineze împotriva COVID-19, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
  • Pfizer avertizează că întârzierea rapelului ar putea face ca serul să nu aibă aceeași eficacitate. Marea Britanie a amânat a doua doză, iar Germania și Danemarca se gândesc să facă la fel.
  • Bitcoin are potenţialul de a ajunge la 146.000 de dolari pe termen lung, în condiţiile în care concurează cu aurul ca şi clasă de active, potrivit JPMorgan Chase.
  • Donald Trump nu se potolește și îi cere vice-preşedintelui Mike Pence să blocheze în Congres validarea rezultatului scrutinului prezidenţial, câştigat de Joe Biden.
  • În același timp, susținătorii lui Trump trec la proteste la Washington. Peste 300 de membrii ai Gardei Naționale vor ajuta polițiștii să mențină ordinea.
  • Astronomii s-au pus de acord asupra vârstei Universului. Observațiile lor, plus puțină geometrie cosmică, sugerează că Universul are 13,77 de miliarde de ani vechime, plus/minus 40 de milioane de ani.
  • Prima staţie Tesla Supercharger va fi deschisă la Timişoara în doar câteva luni. Urmează Sibiu, Piteşti şi Bucureşti în a doua parte a anului.
  • Festivalul-croazieră de sub umbrela Untold, programat pentru vara asta, are deja 3 categorii de bilete sold out.
  • Și Ceremonia de decernare a Premiilor Grammy 2021 a fost amânată, de pe 31 ianuari pe 14 martie, din cauza numărului crescut de infecţii cu virusul SARS-COV2. Beyoncé, Taylor Swift şi Dua Lipa conduc nominalizările pentru premiile din acest an.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?