• Azi ajunge în România cea de a 9-a tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech. Aproape 200 de mii de doze ajung pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
  • Valeriu Gheorghiță îți spune că profesorii ar putea fi vaccinați cu prioritate împotriva COVID, începând din 1 martie.
  • În ultimele 24 de ore aproape 40.000 de persoane au fost vaccinate la noi în țară. S-au înregistrat 93 de reacţii adverse.
  • Preşedintele Rusiei, în vârstă de 68 de ani, a refuzat să se vaccineze anti-Covid în prezența presei. Putin spune că nu vrea să se maimuțărească.
  • Ministerul de Finanțe anunță că alocaţiile copiilor vor crește în cinci etape egale. Copiii cu vârsta de până la 2 ani și cei cu handicap vor primi 427 lei. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani vor primi 214 lei.
  • Îți amintești tragedia de la Suceava, în care un copil a murit după botez. Iată și soluția Arhiepiscopiei: preoții nou hirotonisiți sunt îndrumați să nu mai introducă copilul în cristelniță fără să fie însoțiți de un preot mai experimentat.
  • Medicul Alexandru Rafila îți spune că există studii care arată că o singură doză de vaccin ar fi suficientă pentru cei care au mai fost infectați cu COVID într-un interval de trei-șase luni.
  • Oamenii de ştiinţă au descoperit că porcii pot să joace jocuri video cu ajutorul râturilor, după ce i-au supus unor teste, relatează BBC. Faptul că porcii au înțeles legătura dintre joystick e o mare realizare.
  • Pe 13 februarie 1853, medicul și ortopedul Charles Gabriel Pravaz a inventat un obiect extrem de util acum, în pandemie, seringa. Atunci, intrumentul nu era din plastic, ci din metal. 2
  • Iar în 2012: La ora 13 și 12 minute ora României, a fost lansat pe orbita terestră Goliat, primul satelit românesc, dezvoltat de o echipă de cercetare condusă de Agenţia Spaţială Română (ROSA).

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK