Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg a făcut apel marți, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos la liderii lumii să ia măsuri urgente pentru stoparea schimbărilor climatice, informează The Guardian.

„Dacă nu tratăm această situație ca fiind o criză reală, nu o vom putea rezolva”, a spus Thunberg în cadrul discursului său de la Davos.

Ea a adăugat că în ultima perioadă din ce în ce mai mulți tineri au decis să se alăture luptei împotriva schimbărilor climatice, fapt care a dus la discuții mai serioase în legătură cu stoparea acestui fenomen.

„Oamenii sunt mult mai conștienți acum. Clima și mediul înconjurător au devenit un subiect important acum, mulțumită tinerilor care fac presiuni în acest sens”, a declarat ea.

Recomandări

DUMINICA ASTA DU-TE LA VOT ȘI PUNE ȘTAMPILA PE ALB, ADICĂ PE NICIUNUL, SĂ VADĂ CĂ EXIȘTI!
100K VOTEAZĂ ÎN DIASPORA
RĂSPUNSUL MAE
FRAUDĂ LA VOT?
SUFERI DE BURNOUT?
EȘTI TRIST? AI LIBER!

Thunberg a mai adăugat că, în același timp, reușitele în privința combaterii încălzirii globale sunt extrem de puține, iar emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial sunt în creștere. Totodată, ea le-a cerut liderilor lumii să țină cont de opiniile tinerilor.

Nemulțumiți de lipsa de reacție a liderilor în privința schimbărilor climatice, sute de persoane din mai multe țări au anunțat că organizează marți, începând cu ora locală 13:00 (14:00, ora României, n. red.) un protest prin care își propun să le atragă atenția participanților la Forum cu privire la climă.