• În ultimele 24 de ore, au fost raportate 930 de cazuri noi de COVID-19. În stare gravă, la terapie intensivă, sunt 874 de pacienți.
  • Rata de infectare în București a ajuns la 1,42. Mâine, va fi convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, care ar urma să decidă noi măsuri de relaxare.
  • Se schimbă vremea în toată țara. Te așteaptă ploi torențiale, grindină și vijelii, până vineri seară.
  • Cipru a inclus România pe lista roșie a statelor cu risc. Poți merge în vacanță acolo doar cu certificat de vaccinare sau test PCR negativ.
  • Instanțele vor fi obligate să se pronunțe în cel mult 120 de zile de la încheierea dezbaterilor. Iar motivarea va trebui publicată în aceeași zi cu sentința. Legea care prevede asta a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
  • Tel Aviv a fost, cu o seară în urmă, ținta unui atac masiv cu rachete lansate din Fâșia Gaza. Atacul a venit ca răspuns, după ce armata israeliană a pus la pământ un fief al mișcării Hamas, iar cel puțin 35 de persoane și-au pierdut viața.
  • Premierul israelian, Netanyahu, a decretat stare de urgență în orașul Lod, după o revoltă violentă a arabilor israelieni, în urma confrutării cu Gaza.
  • Creșterea economică mondială va fi mai mare decât era anticipat, dar revenirea va fi influențată de ritmul vaccinării, spune ONU.
  • Sophia Loren, în vârstă de 86 de ani, a fost recompensată cu trofeul pentru cea mai bună actriţă, la gala premiilor David Di Donatello.
  • Selecționerul României, Mirel Rădoi și-a ales înlocuitorul la națională. A spus că cel mai bun înlocuitor pentru el ar fi Cosmin Olăroiu

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?