Criza profundă a Bisericii Catolice înainte și după 1400, cu papi și antipapi, cu numeroase concilii și diverse capitale pasagere ale pontifilor – altele decât Roma – s-a soldat cu abandonarea săvârșirii comunitare a Liturghiei înlocuită cu o celebrare individuală – în așa – numita devotio moderna și cu triumful limbii naționale în Biserică prin tălmăcirea Bibliei, cu combaterea luxului și a corupției înaltului cler, prin nevoia imperioasă de Reformă a Bisericii oficiale.

În fruntea mișcării pentru Reformă s-a aflat călugărul augustinian de la Erfurt și profesorul de teologie de la Universitatea de la Wittenberg, Martin Luther, cel care la 31 octombrie 1517 a afișat cele 95 de teze privitoare la situația bisericii, completate în 1520 cu câteva tratate teologice sistematizate de discipolul său Melanchton și cu traducerea germană a Noului Testament.