• Comisia europeană a dat reguli noi de călătorie pentru vara aceasta. O parte îi vizează pe copii. Spre exemplu, cei sub 6 ani vor fi scutiți de testare. În plus, copiii care au ambii părinți vaccinați nu intra in carantină, indiferent de regulile din țara în care călătoresc
  • De mâine ar putea începe vaccinarea adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, cu serul de la Pfizer
  • Și tot mâine, 2 iunie, ajung în București 144 de mii de doze de vaccin de la Johnson and Johnson
  • În schimb, de astăzi se pot organiza din nou nunți, botezuri sau petreceri, cu limită de persoane: 50 la interior, 70 la exterior. Capacitatea la care funcționează localurile poate crește până la 100%, dacă toți participanții sunt vaccinați
  • Și cluburile se redeschid: până la ora 24, la 50% din capacitate. Intră doar persoanele imunizate complet
  • Și tot de azi piscinele de la interior funcționează până la 70% din capacitate. Și spațiile de joacă pentru copii de la interior s-au redeschis. Însoțitorii trebuie să fie însă vaccinați sau să fi trecut prin boală
  • Iar restaurantele și sălile de fitness și-au mărit capacitatea la interior, de la 50% la 70%, în localitățile în care incidența este mai mică de 3 cazuri la mia de locuitori.
  • CEDO a amendat România cu 59 de mii de euro. Asta pentru că nu a sancționat persoanele care au întrerupt în 2013 proiecția unui film cu tematică LGBT, proiectat la Muzeul Țăranului Român din 2013.
  • Începând de astăzi, în Paris vor fi restricții pentru vehiculele poluante. Nu vor mai putea circula între orele 8 si 20, de luni până vineri.
  • După Kun Aguero, Barcelona a mai luat un jucător de la Manchester City. Fundașul de 20 de ani, Eric Garcia, a semnat până în 2026 și are o clauză e reziliere de 400 de milioane de euro
  • Vara se lasă așteptată. În luna iunie temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?