• Grecia a intrat pe lista galbenă. Ceea ce înseamnă că dacă nu ești vaccinat sau nu ai un test negativ, trebuie să stai în carantină.
  • Autoritățile elene interzic muzica pe insula Mykonos până pe data de 26 iulie. Măsurile de pe insula petrecerilor au fost luate pentru că a crescut numărul infectărilor cu SARS-CoV-2.
  • Iar Malta a introdus România pe lista roșie, astfel, fără dovada vaccinării, vei sta 14 zile în carantină.
  • Angela Merkel vizitează zonele afectate de inundațiile din Germania. Ultimul bilanț al tragediei este de 156 de morți și 670 de răniți.
  • Și premierul Florin Cîțu merge în zonele inundate din Alba. Este însoțit de ministrul de interne și cel al Apararii. Cei trei vor sta la masă cu primarii din zonele afectate.
  • Bucharest International School of Management colaborează cu Abertay University din Regatul Unit pentru deschiderea unor facultăți cu programe de licență cu acreditare britanică.
  • Azi se împlinesc 45 de ani de când Nadia Comăneci a intrat în istoria sportului mondial și a devenit regina gimnasticii cu prima nota de 10.
  • Pe 18 iulie 1925, Adolf Hitler publica primul volum din Mein Kampf, Lupta Mea. În Al Doilea Război Mondial, cartea a reprezentat bazele nazismului.
  • Sărbătoritul zilei este Vin Diesel. Faimosul actor împlinește astăzi 54 de ani. Pentru mulți, el rămâne în continuare puternicul Dominic Toretto din Fast and Furious.
  • Iar acum te aduc înapoi în România unde lupta pentru șefia PNL continuă. La 15:30, PNL va ține la Cluj o conferință despre alegerile din partid. Cei mai mulți miniștri din cabinetul premierului Florin Cîțu și-au anunțat deja prezența.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?