Florin Cîțu: „Săptămâna viitoare, miercuri, vom supune la vot. Propunerea mea din acest moment este Dan Vîlceanu”.

„O sa îi cer domnului președinte să convoace Biroul Politic Național. Am o propunere… Am văzut că domnia sa a făcut deja câteva propuneri. Propunerea mea este Dan Vîlceanu pentru Ministerul Finanțelor”, anunță sâmbătă, Florin Cîțu.

Deputatul Dan Vîlceanu a fost între 2006 și 2009 președintele Organizației de Tineret a PSD din județul Gorj, președinte PDL Gorj, iar din 2015 este președinte PNL Gorj.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Preşedintele PNL şi şeful Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, spunea că nu înțelege de ce premierul Florin Cîțu stă 45 de zile în funcția de ministru interimar al Finanțelor, în condițiile în care PNL „are o mulţime de specialişti de valoare” în domeniul finanţe-buget.

„Aşa cum am declarat şi înainte de revocarea domnului ministru Nazare, să vă uitaţi la datele bugetare şi veţi vedea că nu există absolut niciun fel de motiv pentru revocarea ministrului Finanţelor. De altfel, nici acum nu înţeleg de ce premierul spune că stă 45 de zile, în condiţiile în care PNL are o mulţime de specialişti de valoare în domeniul finanţe-buget, care ar putea să gireze, ca titulari, portofoliul. De la Bogdan Huţucă, Sebastian Burduja, Lucian Heiuş, avem o echipă extrem de puternică în zona de finanţe publice şi personal nu înţeleg de ce trebuie să stea premierul 45 de zile”, menționa Orban.