• Ministrul rus pentru Situații de Urgență, Evgheni Zinichev, a murit miercuri în timpul unui exercițiu de antrenament în Arctica, conform agenției de presă RIA.
  • Zinichev se afla pe un pervaz alături de un cameraman care a alunecat și a căzut în apă.
  • Conform presei ruse, acesta a fost garda de corp și consilierul personal al președintelui Vladimir Putin.
  • Putin și-a exprimat condoleanțele.

Ministrul rus pentru Situații de Urgență, Evgheni Zinichev, în vârstă de 55 de ani, care a condus ministerul de urgență de profil înalt din 2018, a decedat în timp ce a salvat viața cuiva, scrie Reuters.

„…Zinichev a murit în mod tragic în timp ce își îndeplinea îndatoririle oficiale în timpul exercițiilor interdepartamentale de prevenire a situațiilor de criză în Arctica, salvând viața cuiva”, a precizat Ministerul de Urgențe al Rusiei.

Zinichev se afla pe un pervaz alături de un cameraman care a alunecat și a căzut în apă, susține Margarita Simonyan, redactor-șef al televiziunii ruse RT. „A existat un număr destul de mare de martori – nimeni nici măcar nu a avut timp să se gândească la ce s-a întâmplat când Zinichev s-a aruncat în apă pentru persoana căzută și s-a izbit de o stâncă proeminentă”, a scris ea pe Twitter.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII

Simonyan a precizat că și cameramanul a pierit

Zinichev s-a deplasat în Arctica pentru a supraveghea exercițiile de mare anvergură și a inspectat șantierul unei noi stații de pompieri din Norilsk, precum și o echipă de căutare și salvare din zonă, potrivit unui comunicat publicat miercuri dimineață de minister.

Zinichev a activat în trecut ca și director adjunct al Serviciului Federal de Securitate și, pentru o scurtă perioadă, ca guvernator regional interimar al orașului Kaliningrad, înainte de a deveni ministru.

Conform presei ruse, acesta a fost garda de corp și consilierul personal al președintelui Vladimir Putin. Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, a informat presa rusă că Putin și-a exprimat condoleanțele.