• Instagram lansează funcția Take a Break pentru a reduce timpul petrecut pe aplicație
  • Funcția va fi disponibilă în SUA, Marea Britanie, Irlanda și Australia
  • Utilizatorii vor primi notificări cu noua caracteristică și vor trebui să seteze memento-uri pentru a lua pauze de la aplicație

Instagram-ul a ajuns să fie criticat pentru influența negativă pe care o poate avea asupra adolescenților, așa că funcția „Take a Break” a fost lansată pentru a  le reaminti utilizatorilor să ia o pauză în cazul în care stau prea mult timp pe aplicație.

Funcția va fi disponibilă în SUA, Marea Britanie, Irlanda, Canada, Noua Zeelandă și Australia și urmează să ajungă și în alte orașe la începutul anului viitor, a anunțat Adam Mosseri, șeful Instagram. Utilizatorii vor primi notificări cu noua caracteristică și vor fi îndemnați să seteze memento-uri pentru a lua mai multe pauze de la social media.

Instagram a anunțat că urmează să lanseze și funcții destinate părinților, pentru a le oferi permisiunea să stabilească o limită maximă în care copiii pot petrece timp pe aplicație.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Reprezentanții platformei vor ca în viitor să dezvolte și funcții care să-i împiedice pe utilizatori să eticheteze în postări adolescenți care nu-i urmăresc.

În plus, ar putea apărea modificări cu privire la postări, hashtag-uri și conturi recomandate. Asta, cu scopul de a reduce un conținut potențial dăunător sau sensibil, menționează AP.